Gaudeamus îşi deschide porţile/ Adevărul Holding vine cu reduceri de 25%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La ediţia a 17-a a celui mai mare târg de carte de la Romexpo, organizat de Radio România, vor fi prezenţi 380 de expozanţi până luni, 22 noiembrie. Adevărul Holding oferă Marele Premiu al tombolei „Gadeamus“, în valoare de 4.000 de euro, brut. Preţul unui bilet de intrare la târg este de 4 lei pe zi.

Deschiderea oficială a ediţiei 2010 a târgului va avea loc mâine, de la ora 18.00, la Pavilionul Central al Romexpo. Complexul va fi înţesat anul acesta cu titluri noi semnate de Llosa, Pamuk, Rushdie, Umberto Eco, Jean-Claude Carrière, Monica Lovinescu, Ana Blandiana şi Alex Mihai Stoenescu.

Suprafaţa totală a Târgului Gaudeamus este de aproximativ 14.000 metri pătraţi, iar programul de manifestări al ediţiei cuprinde peste 500 de evenimente.

Cele mai mare standuri aparţin editurilor RAO şi Humanitas cu 162 de metri pătraţi închiriaţi, în vreme ce Editurile Polirom şi Adevărul se întind pe o suprafaţă de peste 100 de metri pătraţi.

Reduceri de 25% la câteva colecţii „Adevărul“

Editurile oferă reduceri între 10 şi 70% din preţurile iniţiale. Editura Polirom practică o reducere de 20% pentru fiecare titlu prezent la stand şi va vinde peste 100 de titluri la un preţ special de 9, 99 de lei.

Adevărul Holding are reduceri de 25% la cărţile din colecţia Adevărul Carte de Lux, Enciclopedia Disney şi la colecţia Historia. Cititorii îşi vor putea completa bibliotecile Adevărul cu volume din colecţia „101 cărţi de citit într-o viaţă“, colecţia Disney Clasic, DVD-uri şi CD-uri din colecţia „Mari Spectacole de Operă“, dar şi reviste din colecţia „Rahan“ şi DVD-uri din recenta serie „Cele mai bune filme de Crăciun“.

Lansări-eveniment la "Adevărul Holding"

La nivelul zero al pavilionului, standul Adevărul va fi gazdă pentru câteva lansări-eveniment, între 18 şi 21 noiembrie. Astfel, volumele „Crimele Revoluţiei“ de Grigore Cartianu, „La vânătoare cu Ceauşescu“ de Vasile Crişan, „O lovitură de stat prost mascată“ de Ion Cristoiu şi „Dracul şi mumia“, cel mai recent roman semnat Stelian Tănase vor fi lansate aici.

Turul de forţă al celor patru lansări se va încheia duminică, 21 noiembrie, cu dezbaterea „România construită pe cadavrele Ceauşeştilor“, programată de la ora 14.00. Vor participa: Grigore Cartianu, jurnalist şi directorul Editurii Adevărul, jurnalistul Ion Cristoiu, Vasile Crişan şi invitaţii acestora.

Oferta editurilor

Grupul Humanitas va lansa la Gaudeamus „Nu speraţi că veţi scăpa de cărţi!“, semnat de Umberto Eco şi Jean-Claude Carrière, dar şi reeditări ale volumelor din seria de autor Mario Vargas Llosa, laureatul Nobelului literar din 2010.

Editura Polirom va miza pe cărţile publicate în seria de autor Norman Manea, invitat de onoare la târg.  Editura RAO va lansa mâine, de la ora 18.00, volumul „...Isme - să înţelegem moda”, în prezenţa autoarei Mairi Mackenzie şi a invitatei Doina Levintza.

Duminică, de la ora 14.00, la standul editurii Paralela 45 va avea loc lansarea celui de-al treilea volum din seria de „Opere” ale lui William Shakespeare: „A douăsprezecea noapte. Doi veri de stirpe aleasă. Nevestele vesele din Windsor", tradus de Violeta Popa şi George Volceanov.

Curtea Veche lansează „Carte regală de bucate“, semnată de Principesa Margareta a României, iar Grupul Editorial Corint scoate pe piaţă un „Dicţionar de expresii, locuţiuni şi sintagme ale limbii române” de Cătălina Mărănduc. All aduce la târg o nouă colecţie de filosofie, „In nuce”, care adună fragmente din cultura umanităţii, împletind discursuri din artă, literatură, ştiinţe sociale şi religie.

Pentru prima dată, Târgul Gaudeamus prezintă proiectul Bookcrossing, iniţiat de Radio România Cultural. Proiectul funcţionează după un principiu original: cineva lasă într-un loc public (cafenea, autobuz, parc) o carte pe care şi-ar dori ca o altă persoană să o citească.

Lansările „Adevărul Holding“

Mâine, ora 17.00 - „Crimele Revoluţiei“, de Grigore Cartianu

Vineri, ora 17.00 - „La vânătoare cu Ceauşescu“, de Vasile Crişan.

Sâmbătă, ora 13.00 - „O lovitură de stat prost mascată“, de Ion Cristoiu

Duminică, ora 13.00 - „Dracul şi mumia“, de Stelian Tănase.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite