Florin Piersic s-a schimbat într-o benzinărie înainte să ajungă la Gaudeamus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul a participat, astăzi, la lansarea celui mai recent volum al Silviei Kerim, „Amintirea - ultimul interviu”. Cum a venit direct de la un spectacol, Florin Piersic a fost nevoit să îşi schimbe hainele într-o benzinărie din zona Romexpo.

Florin Piersic a atras ca un magnet vizitatorii Târgului de carte Gaudeamus, astăzi, unde a participat la lansarea volumului Silviei Kerim, „Amintirea - ultimul interviu”.

“Am venit direct de la Odorheiu Secuiesc, unde am avut spectacol. Am făcut un recital de actor, «Hoinărind printre amintiri» se intitulează, un album cu 10 melodii, în care joc, fredonez, sunt scene proiectate cu mine din piese, spun monoloage şi în care povestesc cum am ajuns eu, actorul Florin Piersic, la vârsta fragedă de 40 de ani de când am împlinit 35. Ştiam că îşi prezintă Silvia Kerim cartea şi am vrut să-i fac o surpriză”, a povestit actorul pentru “Adevărul”.

Cum a ajuns, însă, prea târziu, el a fost nevoit să improvizeze pentru a se schimba la costum. “Eu eram în geacă şi în blugi şi m-am oprit la o benzinărie aici, la doi paşi. I-am spus doamnei de acolo: «Doamnă, m-aş dezbrăca în faţa dumneavoastră în pielea goală, că mă duc undeva să arăt mai bine». Şi m-am dezbrăcat în biroul ei”, a completat actorul.

Rămâneţi pe www.adevarul.ro pentru a urmări cum se desfăşoară Târgul de carte Gaudeamus 2011.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite