Gabriela Firea îşi doreşte o fetiţă: "Aş vrea s-o cheme Floriana-Răsvana!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gabriela Vrânceanu Firea i-a promis Simonei Gheroghe în emisiunea "Acces direct" că va purta o rochie albă de mireasă la anul, când va organiza adevărata petrecere de nuntă. Imagini în exclusivitate de la petrecere şi de la cununia religioasă a cuplului Firea-Pandele au fost difuzate în emisiunea "Acces direct" de la Antena 1.

Mirii s-au lăsat fotografiaţi şi au primit binecuvântarea preotului, iar după o slujbă emoţionantă a urmat petrecerea, care a fost întreţinută de muzica lui Ovidiu Komornik, de hore moldoveneşti. Spre dimineaţă s-a cântat "Trandafir de la Moldova".

În emisiune, Gabriela a venit îmbrăcată într-o rochie alb-roz, cu buchetul de mireasa pe care i l-a aruncat Simonei Gherghe.

"Am fost urmăriţi. Cineva din anturaj a spus despre planurile noastre. S-a aflat cu o săptămână înainte. Se fabula mult în presa mondenă şi a trebuit să vorbim", a spus jurnalista.

Întrebată despre cum l-a cunoscut pe Florentin Pandele, Gabi Firea a spus: "Ne ştiam de mai mulţi ani, dar nu aveam mai multe relaţii decât cele oficiale. Fostul meu soţ, Răzvan, îl cunoştea pe Florin. Prin august l-am găsit pe primar la birou. Trebuia să-mi semneze nişte acte şi atunci m-a invitat să vizitez catedrala din Voluntari. Am cedat insistenţelor şi am urcat 11 etaje. Atunci s-a întâmplat ceva, la începutul lui august. Cererea în căsătorie a fot normală, nimic desprins din poveşti".

Cum a fost acceptat Pandele în familia vedetei

"Eu, Tudor şi mama l-am ales pe Florin. Dacă Florin nu ar fi fost acceptat de Tudor, am fi rămas prieteni", a spus Gabriela Vrânceanu Firea. Soacra primarului din Voluntari spune despre ginerele ei că este un om foarte credincios şi modest. Fiul Gabrielei i-a spus mamei: "Mama, e un om calm, prietenos, nu e ipocrit".

Nu o interesează gura lumii

"Dacă m-ar fi interesat gura lumii n-aş fi făcut nimic în viaţă. Ar trebui să nu mai ieşim din casă, dacă ne gândim la ce spun cei din jur. Când am avut nevoie de un sprijin nimeni din cei care aruncă acum piatra nu a fost alături de mine. Nu cer să mi se dea aprobarea pentru a fi fericită", a declarat jurnalista.

A trecut foarte greu peste momentul decesului soţului. "Am avut o depresie foarte puternică. Am luat somnifere", a adăugat Gabi Firea.

Soţia lui Florentin Pandele şi-a descris partenerul: "Este un bărbat foarte darnic cu prietenii şi familia lui. Chiar dacă este bugetar, are economii puse deoparte. Când era comandat de navă câştiga foarte bine".

Gabriela Vrânceanu Firea îşi doreşte o fiică şi s-a gândit deja la nume. Ea a spus în direct că-şi doreşte o fetiţă, Floriana-Răzvana, nume alese din respect pentru actualul şi fostul soţ. Camelia Voiculescu, directoarea trustului Intact, ar vrea să-i fie naşă pentru viitorul copil.

"Nu mai pot să-l chem pe Florentin Pandele în emisiunea mea, însă colegii de la alte emisiuni o vor face cu siguranţă", a mărturisit proaspăta soţie. 

Gabriela Vrânceanu Firea locuieşte acum în casa primarului din Voluntari, care i-a aranjat o cameră şi lui Tudor, fiul Gabrielei şi al lui Răzvan Firea.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite