Gabriela Alexandrescu, femeia care salvează copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De aproape 20 de ani, Gabriela Alexandrescu ajută micuţii din medii defavorizate. Organizaţia “Salvaţi Copiii”, pe care o coordonează, a fost premiată pentru proiectele realizate în cadrul Galei Premiilor în Educaţie. 

Conduce una dintre cele mai renumite organizaţii nonguvernamentale din România, „Salvaţi Copii“, iar lupta pentru drepturile copilului a devenit pentru ea un ţel în viaţă.

A schimbat destine

Copiii ajutaţi de instituţia condusă de Gabriela Alexandrescu nu sunt simple statistici, ci fiecare ascunde o poveste  de cele mai multe ori tragică. „ M-a impresionat foarte mult un copil care fugise de acasă din cauza violenţei părinţilor. L-am întâlnit pe stradă, în 1994, şi după ce am vorbit cu el, am descoperit că fusese victima unui pedofil în zona Gării de Nord. Copilul a intrat imediat în programul nostru şi a locuit într-un centru de protecţie a minorilor“, a explicat Gabriela Alexandrescu.

Băiatul a fost îngrijit şi consiliat pentru a-şi reveni din traumă. „Am fost foarte impresionată când s-a arătat interesat să se facă util, pentru a ne răsplăti la rândul lui ajutorul“, a spus Gabriela. Tânărul care în copilărie a fost victima abuzurilor, trăieşte acum în străinătate, a urmat o facultate, s-a căsătorit şi lucrează ca poliţist comunitar. Acesta este doar un unul dintre miile de exemple de copii pe care organizaţia i-a ajutat să depăşească situaţia în care se aflau.  

Luptă pentru prevenirea abandonului şcolar

În organizaţia “Salvaţi Copiii” un rol fundamental o au şi programele cu privire la prevenirea abandonului şcolar. Cei peste 800 de voluntari, cu predilecţie tineri, se implică în promovarea drepturilor copiilor, în campanii de informare cu privire la educaţie, împotriva violenţei, a exploatării sau în servicii de integrare şcolară pentru copiii care au abandonat şcoala sau pentru copiii refugiaţi.

„ Mulţi copiii m-au impresionat prin ambiţia lor de a-şi depăşi condiţia. Promovăm drepturile copilului şi un mod de viaţă sănătos pentru grupurile defavorizate“, a spus Gabriela Alexandrescu.

Din programele promovate de instituţie nu lipsesc cele de prevenire a transmiterii HIV/SIDA sau a tuberculozei. De asemenea, ONG-ul s-a implicat recent în sprijinirea copiilor din localităţile din nordul Moldovei grav afectate de inundaţii, în cadrul campaniei „Ajută apele să se retragă şi din ochii lor". Un alt proiect pentru integrarea şcolara a copiilor săraci, nevoiţi să muncească, este Festivalul Brazilor de Crăciun, eveniment anual de strângere de fonduri, ce are ca centru de interes o licitaţie de brazi de Crăciun, creaţi de unii dintre cei mai renumiţi designeri. Organizaţia condusă de Gabriela Alexandrescu este membru activ al Alianţei Internaţionale “Salvaţi Copiii”.

Profil
Data naşterii: 1 noiembrie 1961, Bucureşti
Studii: a absolvit Facultatea de Planificare şi Cibernetică Economică, ASE, în 1985
Studii postuniversitare: A aboslvit Drept umanitar internaţional, UB, 1997
Experienţă: economist
director economic „Salvaţi Copiii“- 1991-1993
preşedinte executiv „Salvaţi Copiii“-1993- prezent


Întrebări şi răspunsuri?

Câţi membri are organizaţia dvs.?
Avem în prezent filiale în 14 judete şi peste 6.000 de membri.

Care este proiectul pentru care consideraţi că Salvaţi Copiii a fost premiată la competiţia organizată de Fundaţia “Dinu Patriciu”?
Nu cred că este vorba doar despre un anumit proiect. “Salvaţi Copiii” a fost premiată pentru rolul important pe care îl are în educaţia şi ajutorarea copiilor din medii defavorizate.


Înscrie-te la Gala Premiilor în Educaţie!

Fundaţia „Dinu Patriciu“ recompensează oamenii, proiectele şi organizaţiile cu impact semnificativ asupra sistemului educaţional din România. Înscrierile la Gala Premiilor în Educaţie au loc până la 27 septembrie. Pentru a intra în competiţie, trebuie să vă creaţi un cont pe site-ul www.premiileineducatie.ro, să completaţi online formularul de concurs şi să-l trimiteţi prin poştă la adresa Fundaţiei „Dinu Patriciu“: Bdul Mircea Eliade nr. 2, sector 1, Bucureşti România, cod poştal 012013. Sub mesajul „Când premiem educaţia, o facem mai puternică!“, fundaţia oferă premii în valoare totală de 250.000 de euro. Câştigătorii vor fi anunţaţi la 27 octombrie, la Palatul Parlamentului.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite