Bucureşti: GALERIE FOTO Concursuri trăsnite şi concerte la balurile studenţeşti ale bobocilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Balurile bobocilor din cadrul Festivalului Studenţesc Unifest au debutat aseară în Capitală. Aproximativ 3.000 de studenţi de la Facultăţile de Medicină şi Administraţia Afacerilor s-au distrat la petrecerile organizate în Turabo şi în The Silver Church. (GALERIE FOTO)

Unifest, festivalul organizat de Uniunea Studenţilor din România (USR), a continuat aseară în Capitală cu două baluri ale bobocilor. Studenţii Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii „Carol Davila“ s-au distrat pe ritmurile melodiilor cântate de Viţa de Vie şi Alex, iar studenţii de la Facultatea de Administraţie şi Afaceri din cadrul Universităţii din Bucureşti au dansat pe muzica lui Dj Andi şi Alex. „Este o atmosferă nemaipomenită. Ador formaţia Viţa de Vie! Sunt alături de colegii mei şi am uitat de stresul orelor de curs. Deja am prins gustul petrecerilor din cluburile bucureştene“, a spus Andreea, una dintre boboace. 

O probă haioasă la concursul de Miss şi Mister de la Medicină a fost prezentarea halatului de doctor. De exemplu, pe spatele halatului purtat de Cristi Moise, unul dintre participanţii la concurs, era scris: ,,I cure swine flu ! I’m that good!“. Câştigătorii concursului de Miss şi Mister de la Medicină au fost Ruxandra Copceag şi Cristian Toma.
 

Flăcărica şi State, miss şi mister la Afaceri
În Clubul The Silver Church, peste 600 de studenţi de la Facultatea de Administraţie şi Afaceri s-au distrat până spre dimineaţă. Şi aici, concursul de Miss şi Mister a fost atracţia principală a serii datorită probelor neconvenţionale.

Cele cinci perechi de concurenţi au fost nevoiţi să interpreteze rolurile unor cupluri celebre precum Al Bundy şi Peg, Cleopatra şi Cezar, Aladin şi Jasmin, Cenuşăreasa şi Prinţul Fermecat, Flăcărica şi State. Marile premii au fost câştigate de Alexandra Dumitrache şi de Cornel Dragomir, cuplul State şi Flăcărica.

Cele două petreceri de aseară nu sunt singurele baluri marca Unifest. „USR organizează în jur de 30 de astfel de baluri, dintre care 10 numai în Bucureşti. Îi aşteptăm pe toţi studenţii să participe“, a declarat, astăzi, pentru „Adevărul de Seară“, preşedintele USR, Andrei Botez.

Petrecerile din Bucureşti continuă în această seară cu Balul Bobocilor al Facultăţilor de Geologie şi Fizică, iar mâine cu cel al Facultăţilor de Geografie şi Chimie, ambele în Silver Church. Cel mai mare festival studenţesc, Unifest, are loc în 16 centre universitare, până la 19 noiembrie.

 Citiţi despre Balurile Bobocilor din Capitală
în "Adevărul de Seară"

image
București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite