Adevarul.ro

Moştenirea maestrului, de Sabin Orcan

EXCLUSIV Nelu Ploieşteanu, amintiri cu Dinică din Perla: "Zici că era lăutar"

UPDATE 12.30 Trupul neînsufleţit al actorului Gheorghe Dinică a fost depus în urmă cu scurt timp la Biserica Grădina Icoanei, din Capitală

Casa de la numărul 34 a fost căminul lui Gheorghe Dinică timp de 13 ani. Actuala proprietară, Dumitra Topârceanu, a cumpărat locuinţa de la mama actorului în 1968.

„M-am născut la Giuleşti şi am copilărit pe strada Pinului, pe atunci nepavată“, povestea într-un interviu de acum doi ani îndrăgitul actor. Îşi descria locul copilăriei drept „un cartier colorat, pitoresc, cu mici slujbaşi şi ţigănci cu flori, iar cârciumile aveau câte un acordeonist“. Personajele care i-au marcat copilăria au fost moş Anghel, frizerul, şi maestrul Moşu, care vindea coloniale şi delicatese. Acum, pe strada Pinului este linişte şi chiotele copiilor au dispărut. Îşi fac apariţia doar câţiva bătrâni curioşi ce ies în faţa curţilor cu mătura în mână.

„Bunicul lui, zis şi Moţoc, tăia porcii“

În capătul străzii, la cârciumă, câţiva bărbaţi stau la mese şi vorbesc şoptit. „Părinţii mei sunt cei mai vechi de aici şi ei l-au cunoscut pe Gheorghe Dinică“, ne spune cârciumarul. „Îi ştim pe ai lui. Bunicul lui, nea Vasile, zis şi Moţoc, tăia porcii. Stăteau la numărul 34“, spune o femeie din spatele tejghelei. Câteva case mai sus, într-o o curte îngustă cu gardul ruginiu ce sprijină acoperişul, se distinge printre viţa de vie o căsuţă mică, cu geamuri joase. „Am cumpărat casa cu 30.000 de lei de la mama lui Gheorghe Dinică, Eugenia Ciobanu, care era căsătorită a doua oară“, povesteşte stăpâna, Dumitra Topârceanu, de 80 de ani.


Pe aleea strâmtă, mărginită de trandafiri, intri într-o odaie scundă, cu pereţii galbeni, plini de carpete.
În capătul holului, a treia cameră pe dreapta a fost a maestrului Dinică. Acum, ea ascunde doar câteva lucruri personale ale noilor proprietari.

Casa a fost modificată, dar camera tânărului Dinică a rămas neschimbată. Pereţii sunt acoperiţi de fotografii alb-negru, covoare ţărăneşti, iar în colţ stau sprijinite o bibliotecă şi o măsuţă. „Din camera asta familia actorului avea ieşirea direct în curte. Eu şi soţul meu am mai construit o verandă“, mărturiseşte proprietare, care nu prea mai aude.

Vecinii plâng când îi rostesc numele

Vecinii îşi amintesc de marele actor cu lacrimi în ochi. „Aseară m-au sunat copiii să-mi spună: Ştii cine a murit? Din păcate ştiam. E o mare pierdere. Când era mic, era un jucăuş de om“, spune cu vocea sugrumată de durere Maria Dumitraşcu, una dintre tovarăşele de joacă ale lui Dinică. „Pe vremea aia ne jucam mai toată ziua cu mingea pe maidan. Aici era noroi, nu ca acum. Şi Dinică a fost un om foarte cumsecade“, povesteşte şi Nicolae Dumitraşcu (foto stânga).

„Se juca şi cu copiii noştri, mai ales că pe strada asta nu prea aveau cu cine să-şi petreacă timpul“, adaugă el. Bătrânii îşi aduc aminte că artistul i-a vizitat şi mai târziu, când deja avea o carieră impresionantă.

„L-am văzut şi la teatru şi în filme. Dumnezeu îi ia numai pe cei buni. Era un om nemaipomenit“, spune una dintre vecine plângând.

Citiţi mai multe detalii în numărul de astăzi
din "Adevărul de Seară"

CITIŢI ŞI:

BUCUREŞTI: Rămas bun, Dinică!

Timişoara: Moartea lui Gheorghe Dinică e un semn pentru teatrul românesc