Fotbalişti după gratii pentru furt de maşini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Bucureşti a decis ieri condamnarea fostului mijlocaş de la Dinamo, Andrei Mărgăritescu, la 3 ani de închisoare, şi a fostului portar Cristi Munteanu la 5 ani de închisoare, ambii cu executare, în dosarul privind înşelăciuni cu maşini luate în leasing.

Alături de ei au mai fost condamnaţi în acest dosar şi  medicul Alexandru Magherescu, fondatorul centrului medical Doris, care a primit 7 ani de închisoare, Adrian Mihai Radu, care a primit 5 ani de închisoare, şi soţia acestuia, Bianca Radu, 2 ani de supraveghere pentru fapta de tănuire. Decizia judecătorilor nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

Potrivit procurorilor, cei doi foşti sportivi, Mărgăritescu şi Munteanu, au cumpărat, la aproape un sfert din preţ, un Audi A8 despre care ştiau că este furat. Mai mult, Mărgăritescu a dat declaraţii false în faţa notarului şi s-a prezentat la poliţie cu acte falsificate.

Au înscenat furturi

Ulterior a mers, în mai 2010, la Serviciul Public Comunitar Regim Permise şi Înmatricularea Vehiculelor Argeş  şi a prezentat un certificat de autenticitate fals pentru autoturismul Audi A8, a cărui înmatriculare a solicitat-o. Fotbalistul a mai prezentat un contract de vânzare-cumpărare al autoturismului încheiat între el şi proprietarul din acte, deşi cei doi nu s-au întâlnit niciodată, precum şi un act notarial în care a dat o declaraţie falsă că a pierdut certificatul de înmatriculare. Potrivit procurorilor, autoturismul a fost proprietatea medicului Alexandru Magherescu, arestat preventiv pentru că a înscenat furtul Audi-ului şi a fraudat societatea de asigurare.

Munteanu, cel care ţinea legătura cu hoţii de autoturisme de lux, a ascuns maşina la Constanţa atunci când a aflat că poliţia a intrat pe fir şi a încercat, împreună cu Andrei Mărgăritescu, să vândă maşina în Moldova.

Andrei Mărgăritescu

- Născut: 1 ianuarie 1980, Piteşti
- Post: mijlocaş (Mioveni)
- A jucat la: Rapid, Tractorul Braşov, Olimpia Satu Mare, Unirea Focşani, Dinamo, T. Groznîi, Mioveni
- Carieră în Liga I: 155 meciuri / 4 goluri
- Echipa naţională: 3 meciuri / 0 goluri
- Trofee: 1 titlu de campion cu Dinamo, o cupă a României cu Dinamo, două Supercupe ale României cu Dinamo şi Rapid

Cristi Munteanu

- Născut: 10 noiembrie 1974, Tulcea
- Post: portar
- A jucat la: Farul, FC Naţional, Dinamo, Oţelul Galaţi, AEK Larnaca,  CS Otopeni, Astra Ploieşti
- Carieră în Liga I: 333 meciuri / 0 goluri
- Trofee: 1 titlu de campion şi trei Cupe ale României cu Dinamo
-  În prezent: vicepreşedinte la Farul Constanţa

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite