Fiul Mădălinei a moştenit terenuri, maşini, bani şi un pistol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moştenirea propriu-zisă a „fetei cu părul de foc“ a fost tranşată în mare secret. Pe de altă parte, tatăl Mădălinei Manole, care nu a fost chemat la succesiune nici măcar pentru a avea calitatea de curator al nepotului său, îşi ameninţă ginerele cu un proces de paternitate, potrivit ziarulring.ro.

„Sunt multe procese care-l aşteaptă pe domnul Puiu. Ultimul va fi procesul de paternitate, să ne spună legea dacă el este sau nu este el tatăl copilului fiicei mele, Mădălina Manole” Asta declară, în exclusivitate pentru „ring”, prin intermediul avocatului Bogdan Bărbuceanu, tatăl artistei dispărute în condiţii încă misterioase. Avocatul Bărbuceanu le-a declarat ziariştilor că, deocamdată, nu a fost angajat oficial pentru un astfel de proces, dar că a discutat cu tatăl Mădălinei despre eventualitatea unui astfel de proces de paternitate în care, în baza unei probe ADN, Petru Mircea va trebui să demonstreze că este tatăl copilului Mădălinei.

Recent, în mare taină, Petru Mircea a participat la deschiderea succesiunii şi, alături de fiul său, Petru jr, a dobândit calitatea de moştenitor. Succesiunea a avut loc în faţa unui notar şi s-a stabilit ca fiul Mădălinei Manole, pentru cele trei sferturi din moştenire (casă, maşini, cont în bancă etc.), să aibă un curator, nimeni altul decât Ciprian Antochi, cel pe care tatăl artistei l-a numit recent „Iuda”.

Potrivit avocatului părinţilor artistei, în afară de dosarul penal privind moartea Mădălinei, familia Manole va mai deschide şi alte dosare în civil, în care îl vor chema în judecată pe ginerele lor, Petru Mircea. Va fi, cu siguranţă, un dosar pentru obţinerea dreptului de a vizita copilul. Şi, nu în ultimul rând, aşa cum spune şi Ion Manole, iar avocatul confirmă: ultimul ar putea fi procesul de paternitate.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite