Festivităţi pentru copii, în Parcurile Regina Maria şi Tineretului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Copiii, însoţiţi de părinţi sau bunici, sunt aşteptaţi în week-end, într-un spaţiu de basm amenajat numai pentru ei în Parcul Regina Maria de Primăria sectorului 1 Bucureşti, programe de divertisment pentru micuţi fiind organizate şi în Parcul Tineretului de Primăria sectorului 4.

Prichindeii sunt aşteptaţi să participe la programe recreative, artistice, educative, precum şi la jocuri specifice vârstei, sâmbătă şi duminică, între orele 16.00-20.00.

Spectacole de acrobaţii, acţiuni recreativ-sportive, programe de divertisment pentru copii - jocuri - spectacole muzicale, animaţie, "face-painting" sunt doar câteva dintre surprizele pregătite de organizatori micuţilor bucureşteni.

La eveniment vor fi prezenţi animatori - magicieni şi clowni - care vor întreţine atmosfera şi vor face face-painting. Mai mult, vor fi prezente şi mascote în rol de personaje de basm, care vor desfăşura diferite activităţi sportive și diverse jocuri de copii în aer liber.

"Lumea Copiilor în Sectorul 1" se desfăşoară, în perioada iunie - septembrie 2011, în fiecare week-end, sâmbăta şi duminica, alternativ în parcurile Kiseleff, Regina Maria şi Bazilescu.

Ultimele două ediţii din acest an ale proiectului "Lumea Copiilor" vor avea loc în week-end-ul 10-11 septembrie, în parcul Kiseleff şi în week-end-ul 17-18 septembrie, în parcul Bazilescu.

Evenimentul este o continuare a proiectelor "Junior în lumea poveştilor" şi "Orăşelul copiilor", derulate pe parcursul anilor 2009 şi 2010, proiecte care au avut un real succes în rândul copiilor care și-au petrecut timpul liber în parc.

Pe de altă parte, sâmbătă, 3 septembrie, de la ora 8.00, în Parcul Tineretului, Primăria sectorului 4 şi Menatwork organizează "Crossul Menatwork" şi "Strângerea Deşeurilor", evenimente ce au drept scop promovarea activităţilor sportive şi civice în rândul locuitorilor sectorului 4 şi nu numai.

"Toţi cei care preferă mişcarea în aer liber, dar şi aceia care doresc să contribuie la protejarea mediului înconjurător, sunt aşteptaţi să se alăture celor o sută de participanţi Menatwork, în Parcul Tineretului", informează primăria.

Special pentru câştigătorii Crossului, sâmbătă, de la ora 12.30, în Parcul Lumea Copiilor, va fi organizat un "picnic de socializare", în cadrul căruia, aceştia vor fi premiaţi.

Tot sâmbătă, de la 10.00, Primăria sectorului 4 şi Mib Publicitate organizează în Parcul Lumea Copiilor, festivalul pentru copii "Kinder Surprize - Doctor Mouse", unde micuţii sunt aşteptaţi să participe la o serie de activităţi de divertisment, jocuri interactive, teatru de păpuşi şi karaoke, toate acestea pentru a le oferi prilejul de a-şi da frâu liber imaginaţiei.


București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite