Bucureşti: La Festivalul Naţional de Teatru, o singură trupă străină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania franceză Cie Les Intempestifs va deschide, la Bucureşti, FNT 2009 cu spectacolul „Cântăreaţa cheală“.

Piesa lui Eugen Ionesco se va juca la Teatrul Odeon, sâmbătă, 31 octombrie. Regizat de Jean-Luc Lagarce, spectacolul este inclus în secţiunea Ionesco Event şi este prezentat cu ocazia Anului „Eugen Ionescu“.

BILETE: Se găsesc bilete la Teatrul Odeon
PREGĂTIRI: Nouă zile de teatru la superlativ

FNT 2009 va cuprinde, anul acesta, 90 de evenimente programate în nouă zile. Publicul va putea vedea 21 de spectacole din toată ţara, cele mai bune din stagiunea trecută, cinci spectacole semnate de regizori debutanţi, o premieră – „Prinţesa Turandot“, lansări de carte, dezbateri şi conferinţe, proiecţii de filme despre personalităţi din teatru şi spectacolele lor sub titulatura „Filme/ Noapte/ Teatru = FNT.

Bugetul din acest an al festivalului este de 610.000 de euro, dintre care 57% sunt asiguraţi de Ministerul Culturii şi Primăria Muncipiului Bucureşti, restul provenind din parteneriate şi sponsorizări. Din această cauză, toţi artiştii români care vor juca în piesele prezentate la Bucureşti au acceptat să urce pe scenă fără a fi remuneraţi.
 
Noutăţile ediţiei 2009

Secţiunea specială Ionesco Event este noutatea ediţiei, care va cuprinde o serie de spectacole şi evenimente dedicate dramaturgului. În plus, Opera Revival şi Nocturnele FNT, care prezintă 11 filme despre personalităţi din lumea teatrului se înscriu în agenda festivalului.

De asemenea, organizatorii au invitat câteva spectacole din ţară printre care „România! Te pup“ de Bogdan Georgescu, în regia lui David Schwartz, producţie a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri“ din Iaşi şi „Hipioţi şi bolşevici“, regizată de Felix Crainicu la Teatrul Arca.

La secţiunea Romanian Showcase 2 se anunţă „Krum“ de Hanoch Levin, regizată de Cristian Theodor Popescu, a Teatrului Naţional Târgu Mureş, „Furtuna“, regizată de Cristi Juncu (Teatrul „Toma Caragiu“, Ploieşti), „Trei surori“, regizată de Ada Lupu (Teatrul Naţional „Mihai Eminescu“, Timişoara), „Cum traversează Barbie criza mondială“, regia Alexandra Badea (Teatrul Naţional „Mihai Eminescu“), „Sinucigaşul“, regia de Felix Alexa (Teatrul Naţional Bucureşti) şi „Lear“, regizată de Andrei Şerban (Teatrul Bulandra).

Dacă anul trecut cele două instituţii au alocat Festivalului Naţional de Teatru 3,6 milioane de lei, anul acesta suma este de doar 1,7 milioane de lei, potrivit directorului Teatrului Naţional, Ion Caramitru.

Preşedintele UNITER şi selecţionerul festivalului, Ion Caramitru, a precizat, la conferinţa de prsă premergătoare festivalului, că sala de conferinţe a UNITER, unde a fost deschis un restaurant, în prelungirea terasei din incinta instituţiei, va fi clubul FNT, unde participanţii la festival se vor putea întâlni după spectacole pentru a discuta ce le-a plăcut şi ce mai trebuie făcut.

Cât costă biletele


Biletele pentru spectacolele din Festivalul Naţional de Teatru 2009 (FNT) se găsesc online, pe bilete.ro, dar şi la casele de bilete ale insitutţiilor teatrale: Teatrul Naţional Bucureşti, Opera Naţională Bucureşti, Teatrul Mic şi Teatrul Odeon. Preţul biletelor variază de la 21,2 de lei la 63,6 lei, pentru majoritatea evenimentelor existând şi bilete cu preţ redus, având un cost mediu de 17,85 lei.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite