Festival de Muzică Veche la Muzeul Cotroceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea de-a şasea ediţie a Festivalului de Muzică Veche Bucureşti aduce la Muzeul Cotroceni muzicieni din Belgia, Norvegia, Austria, Japonia şi România în cadrul a trei concerte ce se vor desfăşura pe 26, 29 şi 30 octombrie.

Festivalul este inaugurat cu concertul „Din vremuri de demult - Barytonul" ce va avea loc pe 26 octombrie, de la ora 19:00, în Salonul Mare de Recepţii al Muzeului Naţional Cotroceni.

Pe scena muzicală românească va urca în premieră barytonul, instrument hibrid asemănător violoncelului, dispărut odată cu apusul clasicismului.
Concertul este susţinut de ansamblul Ricercar Consort, condus de Philippe Pierlot, unul dintre puţinii interpreţi la acest instrument în zilele noastre.

Cel de-al doilea concert intitulat "European Gala" va avea loc pe 29 octombrie, de la ora 19.00. Seara va fi dediacată muzicii baroce europene, în interpretarea soliştilor ansamblului Il Gardellino şi a clavecinistului Ketil Haugsand. Cu aceată ocazie vor fi prezentate, în primă audiţie în Români, piese aparţinând spaţiului cultural francez, flamand şi suedez din secolul al XVIII-lea, lucrări interpretate extrem de rar chiar şi în cadrul altor evenimente de profil din Europa.

Ultima seara de concert a festivalului va avea loc pe 30 octombrie, de la ora 19.00. Festivalul se încheie cu concertul din muzică barocă italiană şi portugheză „La Stravaganza". Vor interpreta ansamblul Il Gardellino fondat de Marcel Ponseele, unul dintre cei mai buni oboişti ai lumii, alături de invitaţii săi Szilárd Chereji şi Ketil Haugsand.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite