Faithless, Pink Martini şi Gary Moore cântă la Ciuc Summer Fest

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi ia startul, la Zone Arena, cel mai „fierbinte“ festival de muzică din această vară din Capitală. Timp de trei zile, bucureştenii vor asculta muzică live, vor vedea peste 70 de muzicieni,15 show-uri şi vor avea parte de peste 20 de ore de distracţie pe două scene uriaşe.

Ultimul festival de muzică live al verii adună pe lângă numele mari - Faithless, Pink Martini şi Gary Moore - numeroase trupe autohtone precum Şuie Paparude, Urma, Viţa de Vie, Sensor, Discoballs, L’orchestre de Roche, Kumm, Brum Conspiracy, Les Elephants Bizarres, E.M.I.L, The MOOoD şi The Mono Jacks.

image

Prima zi va începe cu spectacolul de pe scena principală al celor de la Sensor ce vor fi însoţiţi de Mara şi Lora (ex-Wassabi). Programul va continua cu show-ul Şuie Paparude, urmând ca seara să se încheie cu un concert exploziv marca Faithless. Pe scena secundară din Arena Jagermeister / Silent Disco vor urca L’Orchestre de Roche şi Discoballs, urmând ca după ultimul concert al serii, aici să înceapă şi petrecerile Silent Disco.

A doua zi din programul festivalului include concertele celor de la Brum Conspiracy şi Urma de pe scena principală, şi Les Elephants Bizarres şi Kumm din Arena Jagermeister / Silent Disco. La ora 21.30 începe spectacolul orchestrei Pink Martini. Cea de-a treia zi de festival va fi destinată exclusiv rock-ului. Înainte de show-ul lui Gary Moore vor cânta trupele E.M.I.L. şi Viţa de Vie, în timp ce în Arena Jagermeister publicul va putea să-i urmărească pe The Mono Jacks şi The MOOoD. În fiecare zi, porţile festivalului se deschid la ora 17.00, headlinerii fiind programaţi de la ora 21.00.

China şi Bliss vin cu copiii la Bucureşti

Artiştii Ciuc Summer Fest au la dispoziţie nu mai puţin de 10 cabine şi birouri de producţie şi o cameră cât mai izolată de agitaţia din culise, special pentru cele două artiste, Sister Bliss, membră a trupei Faithless şi China Forbes, solista orchestrei Pink Martini, care călătoresc în cadrul acestui turneu alături de copiii lor de 3 şi respectiv un an.

Thomas Lauderdale, liderul Pink Martini, a cerut în cabina sa de backstage o pianină. Gary Moore a insistat să aibă camera de hotel pe un etaj de nefumatori, celebrul chitarist interzicând fumatul chiar şi în zona de backstage.

Meniul solicitat include fructe şi legume proaspete, sucuri naturale, lactate, precum şi diferite preparate vegetariene, alături de mai multe sortimente de ceai, vin şi ciocolată. Membrii Faithless îşi doresc ca după concert să aibă în backstage şi câteva porţii de pizza, pe care le vor „asezona” cu bere.  

Găsiţi bilete la intrarea în Zone Arena

Categoriile de preţ sunt în funcţie de distanţa faţă de scenă: 90 de lei, 160 de lei şi 220 de lei. Totodată, în zilele festivalului, biletele vor fi disponibile la intrare, la preţurile 110 lei, 180 de lei şi 240 de lei. Elevii şi studenţii vor putea achiziţiona bilete la preţ redus pentru fiecare zi de festival, de la casa de bilete Zone Arena, în intervalul orar 10.00 – 21.00.

Programul pe zile al festivalului

Astăzi
17.00 deschiderea porţilor
18.00 Sensor
19.00 L’Orchestre de Roche
20.00 Şuie Paparude
21.00 Discoballs
22.00 Faithless
23.00 Silent Disco/ Guest DJ

Mâine
17.00 deschiderea porţilor
18.00 Brum Conspiracy
19.00 Les Elephants Bizarres
20.00 Urma
21.00 Kumm
22.00 Pink Martini
23.00 Silent Disco/ Talvin Singh DJ Set

Duminică
17.00 deschiderea porţilor
18.00 E.M.I.L.
19.00 The Mono Jacks
20.00 Viţa de Vie
21.00 The MOOods
22.00 Gary Moore

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite