FOTOGALERIE Turul virtual al atelierelor şi grădinilor muzeale din Capitală şi din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În orice colţ al țării v-aţi afla, vizitarea unui muzeu e la un click (sau mai multe) distanţă. Artă sau mineralogie, istorie naturală sau folclorică, noi am ajuns din Bucureşti în Sibiu și Baia Mare. Click it!

Am pornit mai întâi prin Muzeul Aviației din Capitală. În 1990 s-a aprobat înfiinţarea instituției. Acum, ea adăpostește 24 de colecţii şi cinci arhive documentare, cuprinzând, în total, peste 15.000 de titluri care au aparţinut pionierilor aeronauticii româneşti şi mondiale, peste 20.000 de volume de specialitate, precum şi un parc cu 62 de piese muzeistice - aeronave, piese de artilerie, rachete antiaeriene, radare. Turul virtual al spațiului de 60.000 mp nu este însă unul foarte bine pus la punct. Este nevoie de multe clickuri pentru a ajunge să străbateți încăperile, iar timpul de încărcare al imaginilor este destul de mare.


image

Muzeul Ţăranului Român

Posesorul unor bogate colecţii de obiecte, adăpostit de o clădire-monument istoric, construită în stilul neo-românesc, practică o muzeografie cu totul aparte, care i-a adus în 1996 trofeul EMYA - European Museum of the Year Award. Accesând siteul Muzeului Țăranului Român, în partea dreaptă, sus, un desen mic invită la un tur virtual. Vocea Ioanei Popescu, director de cercetare al MŢR, ne însoțește pe tot parcursul vizitei. În plimbarea prin cele 12 încăperi de la parter și alte 11 de la etaj vă puteți lipsi de sunet, însă cu ajutorul ghidajului aflați date precise și interesante. Imaginile sunt realizate la o rezoluție foarte bună, putând apropia până la opt ori obiectele expuse, și timpul de încărcare este minim. În plus, tot din fața calculatorului ajungeți în atelierele muzeului. Turul este user-friendly, iar cu ajutorul siglei MŢR, vă întoarceți la siteul propriu-zis al instituției.


image

Muzeul Grigore Antipa

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa". Muzeul a fost înființat la 3 noiembrie 1834, la iniţiativa fratelui domnitorului Alexandru Ghica, Marele Ban Mihalache Ghica, care a donat colecţii importante, incluzând monede greceşti, romane şi bizantine, colecţii de minerale, fosile, moluşte, peşti, păsări şi mamifere, precum şi opere de artă. Sediul actual a fost proiectat şi construit la sugestia și prin eforturile Doctorului Grigore Antipa, director în perioada 1893 - 1944. Acum, instituția se bucură, odată cu modernizarea clădirii, și de un site performant. Turul virtual nu este unul foarte interactiv, însă oferă explicații și fotografii sugestive. De asemenea, găsiți tot aici şi un plan al muzeului - cele trei niveluri pe care este structurată expoziția permanentă.


image

Muzeul Brukenthal, Sibiu

În circuitul nostru online, ajungem la Sibiu. Aici, Muzeul Brukenthal întregește rândurile instituțiilor culturale care oferă un preview muzeofililor. Un tur care se bazează mai mult pe informație decât pe imagine face trecerea de la arta europeană, cea românească și cea contemporană, dar și la istoria naturală, istoria farmaciei, arme și trofee de vânătoare. Astfel, Cel mai Promițător Brand Românesc, după cum a fost declarat în luna octombrie la a treia ediție a programului inițiat de către agenţia de branding şi design Seed Consultants, poate fi (și) o destinație virtuală reușită.



Complexul Naţional Muzeul Astra, Sibiu

Siteul Complexului Naţional Muzeal ASTRA Sibiu oferă posibilitatea vizitării virtuale a celor trei muzee dotate cu această facilitate: Muzeul în Aer Liber din Dumbravă, Muzeul de Etnologie Universală „Franz Binder", Muzeul de Etnolofie și Artă Populară Săsească „Emil Sigerus". Pentru fiecare, traseul este atent trasat, punctând fiecare obiectiv și fiecare sală a muzeelor. Imaginile sunt grăitoare, iar, de departe, preferatul nostru a fost Muzeul în Aer Liber.


image
image

Muzeul de Mineralogie Baia Mare

Cum ar fi dacă ne-am putea „transporta" oriunde, cu puterea și viteza gândului? Atunci, vă invităm la MUZEU - este îndemnul de pe pagina turului virtual al Muzeului de Mineralogie din Baia Mare. Imagini la 360 de grade ne poartă prin sălile de expoziție, printre vitrine. Admirăm zăcăminte, flori de mină, dar vizităm și săli ale muzeului ce stau la dispoziția diverselor evenimente. În încercarea de a fi cât mai complet, vizita cuprinde și imagini din exteriorul instituției, însă - pe ansamblu - nu este atât de ușor utilizabil.



image
București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite