FOTOGALERIE Bucureştiul viitorului: pasaje pietonale suspendate, piaţete amenajate şi picnic în faţa Palatului Parlamentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În centru Capitalei, prioritate vor avea pietonii şi bicicliştii. Trotuarele vor fi lărgite şi eliberate de maşini, la Piaţa Romană se va face un pasaj pietona subteran iar peste Dâmboviţa vor fi amenajate mai multe poduri. Toate, gata peste doi ani, dacă se va face rost şi de bani.

Potrivit arhitectului-şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu, acest Plan integrat de dezvoltare urbană este o strategie de dezvoltare pe termen lung care are de îndeplinit o serie de obiective precum reabilitarea centrului Bucureştiului sau a zonelor care au fost afectate de operaţiunile brutale urbanistice din anii '80-'90, dar şi obiective de tipul dezvoltării mediului de afaceri.



"În principiu, se încearcă o negociere corectă între pietoni, automobile, utilizatorul transportului în comun şi biciclist, în aşa fel încât să mulţumim cât mai multă lume", a precizat Pătraşcu.

El a adăugat că acest lucru nu înseamnă că va fi eliminată circulaţia auto, dar va fi concepută în aşa fel încât să nu mai ocupe spaţiu public.

"Se va realiza un sistem de parcaje de mici dimensiuni care să descongestioneze spaţiul public, vor fi mărite suprafeţele dedicate pietonilor şi bicicliştilor şi, mai ales, vor fi reabilitate din acest punct de vedere, astfel încât pietonul să se simtă foarte bine într-un astfel de spaţiu", a spus arhitectul-şef al Capitalei.

Pătraşcu a precizat că obiectivul central al acestui plan este deocamdată asigurarea unor finanţări europene, dar şi de la bugetul local sau de tipul parteneriatelor public-private.

"Discutăm de toată zona centrală - Piaţa Victoriei până la Parcul Carol pe axa nord-sud şi de la Hala Traian până la Grădina Botanică pe axa est-vest", a explicat Gheorghe Pătraşcu.

Din informaţiile furnizate de acesta, rezultă că vor fi construite şi o serie de poduri peste Dâmboviţa, care le vor facilita pietonilor şi bicicliştilor legătura între zona de sud a centrului tradiţional istoric şi cea de nord.

Planul integrat de dezvoltare urbană urmăreşte recuperarea unei identităţi urbane pentru centrul Capitalei, recuperarea zonei centrale de la sud de Dâmboviţa, realizarea unui model de transport alternativ durabil, un sistem integrat de parcări în zona centrală, recuperarea spaţiilor publice, regenerarea urbană a cartierelor tradiţionale degradate, dinamizarea activităţilor economice.

Imagini cu Bucureştiul viitorului
București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite