„Expoziţie” de cultură urbană la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Petreceri în aer liber, demonstraţii de graffiti, slalomuri speciale cu bicicleta şi DJ internaţionali compun programul „Street Heroes”. Primul festival internaţional de cultură urbană din Europa Centrală şi de Est va avea loc, între 12 şi 14 august, în Parcul Tineretului din Capitală.

Cei care nu vor să piardă nicio parte a evenimentului îşi pot face abonament pentru toate cele trei zile în valoare de 80 de lei. Biletele pentru fiecare zi în parte şi abonamentele vor fi disponibile prin reţeaua Eventim. Accesul la festival se va face începând cu ora 11.00. La eveniment sunt aşteptate 10.000 de persoane, anunţă organizatorii.

48 de echipe în concurs

Denumit de organizatori „Street Heroes”, evenimentul va conţine competiţii şi demonstraţii din toate segmentele recunoscute ale culturii urbane: graffiti, skateboarding, skate, BMX, street art şi street dance. Cele 48 de echipe înscrise la concursuri se luptă pentru „supremaţie”, pentru premii în bani şi pentru recunoaştere în faţa comunităţilor pe care le reprezintă. Juriul va fi compus din unii dintre cei mai mari artişti urbani din lume, aflaţi pentru prima oară în România.
 
Demonstraţii extreme

Totodată, seara vor intra în scenă DJ internaţionali care vor da startul la petreceri în aer liber, alături de demonstraţii ale celor mai cunoscute şcoli de barmani din Europa.

În prima zi a manifestării, 48 de echipe multidisciplinare se vor înfrunta pentru calificarea în semifinalele concursului. Demonstraţiile extreme de BMX, skateboarding, skate şi street dance vor avea loc simultan între orele 13.00 – 18.00, fiecare într-o zonă special amenajată în Parcul Tineretului. Concursul de BMX este primul organizat la nivel profesionist în România şi implică sărituri şi slalomuri speciale, realizate doar cu bicicleta.
 
Competiţia de street art beneficiază de jurizare şi o sesiune demonstrativă din partea celei mai bune echipe de profil din lume: London Police. Fondată acum zece ani, London Police este în prezent cea mai bine cotată echipă de artişti urbani din lume, personajele desenate de ei devenind clasice. Englezii sunt invitaţi frecvenţi ai marilor galerii internaţionale care expun piese de street art şi se mândresc cu realizarea de desene în peste 35 de ţări.
Semifinalele vor avea loc vineri, urmând ca sâmbătă, 14 august, să fie decernate premiile festivalului.
 

Iron Maiden la Cluj-Napoca şi ARTmania la Sibiu

Bucureştenii care vor să-i revadă pe rockerii de la Iron Maiden în concertul pe care aceştia îl vor susţine la 15 august, la Cluj-Napoca, îşi pot cumpăra bilete la preţul de 100 de lei din magazinele Diverta. Iron Maiden va urca pe scena amplasată în parcarea Polus Center Mall. Concertul este deschis de una dintre cele mai reprezentative trupe ale rock-ului autohton, Cargo. Evenimentul este prezentat de clubul de fotbal CFR Cluj si organizat de Imagistica si Iconica.
ARTmania Sibiului prezintă în acest weekend nume grele în programul din Piaţa Mare.

Festivalul începe vineri, înainte de apus, în acordurile finlandezilor Swallow the Sun. Fanii Kamelot îşi vor vedea idolii, iar Dark Tranquillity, adică regii Metal de Gothenburg, vor cânta „Miserys Crown” şi „Shadow in our Blood”. Trupele System Of A Down şi  „the sisters of mercy” va cânta în Piaţa Mare din Sibiu. Concertele încep la ora 19.00.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite