Examinări gratuite ale aluniţelor suspecte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul Medical Bioderm împreună cu Laboratoarele La Roche-Posay organizează, între 21-25 mai, Zilele protecției solare.

În această perioadă, 17 medici dermatologi din clinicile Bioderm din București (strada Mihai Eminescu nr 42, Șoseaua Pipera-Tunari nr. 44, Calea Floreasca nr. 111-113, Vasile Lascăr nr.42-44) vor efectua gratuit examinări ale aluniţelor suspecte în vederea depistării de cancere cutanate. Totodată, pacienţii vor primi sfaturi medicale referitoare la expunerea la soare şi fotoprotecţie.

Consultaţiile se vor acorda pe bază de programare telefonică la numărul de telefon 031.9101, începând cu data de 17 mai.

Campania Zilele protecției solare se află deja la a doua ediție, în 2011 numărul persoanelor testate depășind 300, cu două cazuri de melanom raportate și 30 de alunițe suspecte (nevi displazici).

Imporanţa protecţiei solare, demonstrată clinic

Un studiu clinic important desfășurat în Australia timp de 15 ani pe un eșantion de peste 1.600 de adulți a demonstrat pentru prima dată că folosirea cu regularitate a cremelor de protecție solară reduce riscul apariției melanomului. Studiul, realizat de Dr. Adele Green și publicat în Journal of Oncology, demonstrează reducerea apariției melanomului, chiar și a celor mai severe forme, la persoanele care au aplicat zilnic un produs de protecție solară.

În 2011, La Roche-Posay România a inițiat un studiu privind comportamentul românilor la soare și modul de utilizare a produselor de protecție solară care a arătat că:

- 30% dintre românii intervievați nu folosesc niciodată produse de protecție solară;
- 31% dintre românii intervievați folosesc produse cu factor de protecție solară numai atunci când merg la plajă.

Studiul demonstrează că peste 50% din populație nu este conștientă de riscurile expunerii zilnice la razele soarelui.
Chiar daca gradul de protecție solară este destul de scăzut în rândul adulților, părinții sunt mult mai atenți când este vorba despre proecția copiilor. Studiul a mai demonstrat că:

- 20% dintre copii sunt protejati întotdeauna de razele soarelui, iar
- 45% dintre aceștia folosesc deseori produse de protecție solară.

Despre Melanom

Melanomul este un tip de cancer de piele și are legatură directă cu expunerea la soare; el este o tumoare care se dezvoltă din celulele care intervin în colorarea pielii, celulele pigmentare. Pentru că prezintă un risc ridicat de metastazare, melanomul este cel mai periculos cancer de piele.

Vârsta medie pentru apariţia unui melanom este de 45-50 de ani, acesta fiind mai des întâlnit la femei decât la bărbaţi. Zonele în care melanomul se manifestă cel mai frecvent sunt gambele la femei şi toracele posterior la bărbaţi.

Oricine poate să dezvolte un melanom cutanat, dar riscul este mai mare dacă se îndeplineşte una dintre condiţiile:

- tegument sensibil la soare: piele, ochi şi păr deschise la culoare;
- factori genetici: prezenţa a numeroase aluniţe (peste 100); antecedente personale sau în familie de tumori cutanate;
- arsuri solare grave şi repetate, în special înaintea vârstei de 15 ani;
- obiceiul bronzării artificiale, la solar.

Studiul a fost realizat cu ajutorul a 200 de dermatologi și pediatrii din România, pe un eșantion de 7.700 de adulți și 455 de copii.


București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite