Englezii au inventat fotbalul nobil, noi pe cel de maidan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mitică Dragomir spune zilnic că avem un super campionat, în condiţiile în care suntem umiliţi în fotbalul european la orice oră.

Pe Anfield Road echipele noastre Petrolul Ploieşti, Dinamo, Rapid, Steaua sau Unirea Urziceni nu reuşiseră să înscrie timp de 44 de ani. Mai exact, anul în care Anglia devenea campioană mondială consemnează şi prezenţa unei grupări româneşti, Petrolul, pe terenul celei mai titrate echipe din istoria fotbalului englez.

Primul şi singurul gol pe Anfield l-a reuşit Steaua, în urmă cu o săptămână, prin „Dodel” Tănase, cel cunoscut mai mult pentru pressingurile şi alunecările fără crampoane la bombe sexy. Din păcate, a fost 4-1 pentru „cormorani”. Aseară, târziu, pe Anfield Road, acolo unde „You’ll never walk alone” cântat de „The Kop” îl impresionează şi pe marele Messi, o echipă din ţinutul Northamptonshire, FC Northampton Town, i-a „subordonat” pe Liverpool şi a marcat două goluri, eliminându-i din Cupa Ligii.

Ce n-au reuşit din 1966 şi până în prezent cinci echipe româneşti, a făcut-o o grupare din liga a IV-a, aflată momentan pe drumul ce duce către eşalonul V. Trist nu? Pentru noi, pentru că Liverpool nu mai sperie pe nimeni, iar rezervele lui Hodgson au făcut ce-au vrut, „fortuit” sau „nefortuit” cu Steaua lui Dumitrescu. Şi tot pentru noi e trist, că o grupare din liga a IV-a din Anglia, cu o organizare mai bună decât întreagă Ligă a lui Mitică sau Federaţia Naşului, scrie istorie şi când pierde cu 8-2 în faţa lui Manchester United. „Da, dar în 1970, şase goluri ni le-a dat legendarul George Best, acum îi batem pe Liverpool”, asta zic acum cei de la Northampton, în vreme ce Dumitru Dragomir aberează că avem un super fotbal, apoi când ne facem de râs cu echipa naţională, tot el afirmă că asta ne e valoarea.

Noi ne mândrim cu „omul de artă” Ilie Dumitrescu, pe seama căruia există mai multe bancuri decât cu Bulă, iar Liverpool, atunci când pierde, îşi aminteşte de o vorbă a legendarului antrenor, Bill Shankly: „unii oameni consideră fotbalul ca o problemă de viaţă şi de moarte. Nu sunt de acord cu această atitudine. Îi pot asigura că este o problemă mult mai serioasă”. Noi rămânem cu „ai, n-ai mingea dai la poartă” sau „focul la ei”. Şi doar atât!

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite