Elevele de clasa a IV-a din Ploieşti, vaccinate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campania de vaccinare împotriva virusului care duce la cancer de col uterin a ajuns la etapa a doua. În prima etapă a vaccinării, au fost imunizate doar 2,5% din totalul elevelor din Ploieşti vizate de campanie.

Astăzi a început a doua etapă din cadrul Campaniei de vaccinare împotriva virusului cu transmitere sexuală Papiloma Uman (HPV - Human Papilloma Virus). În această etapă a campaniei, tinerele din clasele a IV-a care au fost imunizate împotriva cancerului de col uterin vor primi a doua doză de vaccin.

Prima etapă a acestei campanii s-a desfăşurat în perioada 26 noiembrie - 10 decembrie 2008. Etapa a doua se încheie în 31 ianuarie 2009, iar cea de-a treia etapă se va desfăşura în luna iunie a acestui an.

Cancerul colului uterin este considerat consecinţa întârziată a infecţiei cu HPV. Odată administrat, vaccinul are o valabilitate de minimum cinci ani, timp în care scade considerabil riscul apariţiei cancerului.

Nu vor vaccinarea

În cadrul primei etape de vaccinare un număr foarte mic de părinţi şi-au dat acordul pentru ca fiicele lor, eleve în clasa a IV-a, să fie imunizate cu acest vaccin. Din totalul celor aproximativ 1.200 de tinere din Ploieşti vizate de această campanie numai 22 de fete au fost vaccinate. Cele mai multe dintre ele, cinci, sunt eleve la Şcoala „Grigore Moisil.

„La şcoala fetei mele niciun părinte nu şi-a dat acordul pentru vaccin. Nici eu nu am fost de acord, pentru că am avut reţineri în ceea ce priveşte riscurile presupuse de acest vaccin”, explică mama unei eleve de clasa a IV-a din Ploieşti.

În Prahova, numărul total al fetelor vaccinate a fost de 122, din totalul celor aproximativ 2.400 de eleve vizate. Astfel, la Autoritatea de Sănătate Publică (ASP) Prahova au fost returnate, după prima etapă de imunizare, nu mai puţin de 12.900 de doze de vaccin.

O a doua şansă

„Pentru că numărul fetelor vaccinate a fost foarte mic în această campanie, Ministerul Sănătăţii va demara o altă campanie de vaccinare HPV în luna aprilie sau septembrie 2009”, precizează directorul ASP Prahova, medicul Silviu Donţu. Acesta spune că acest demers va fi precedat de o campanie de informare cu privire la beneficiile şi riscurile acestui ser. Deocamdată reprezentanţii Sănătăţii nu au stabilit metodele prin care vor informa elevele şi părinţii, însă, ploieştenii care au refuzat prima campanie vor avea astfel posibilitatea de a reveni asupra deciziei.

România, rată ridicată de mortalitate

Ţara noastră se situează pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte mortalitatea prin cancer de col uterin. Aceasta reprezintă a doua cauză de mortalitate prin cancer la femeile din România, după cancerul de sân, şi prima cauză de mortalitate la femeile tinere între 25 şi 44 de ani.

Vocea străzii
Adelina Stroe, asistent medical
„Ştiu ce presupune acest vaccin şi sunt de acord cu administrarea lui. Este foarte bine ca fetele să fie protejate pentru câţiva ani, păcat că părinţii nu înţeleg”.

Tudor Trandafirescu, muncitor
„Eu am o fată, este mai mică de clasa a IV-a, dar nu cred că aş fi fost de acord cu vaccinul ăsta. Cred că e ceva la mijloc de au sărit toţi aşa pe părinţi să-l accepte”.

Ioana Marinescu, pensionară
„Nepoata mea e clasa a IV-a şi i-au chemat pe părinţi la şcoală să dea semnătură. Nu au vrut să o vaccineze, deşi nu ştiu dacă era aşa de rău. E mai rău că nu au vorbit mai mult despre vaccin, poate că aşa erau şi părinţii mai bine pregătiţi, nu ştiu”.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite