Elena Udrea: "Mi-aş fi dorit să intru în bătălia pentru Bucureşti, aş fi fost un primar mai bun decât Oprescu"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PDL Bucureşti a declarat aseară într-o emisiune televizată că şi-ar fi dorit să candideze pentru funcţia de primar general al Capitalei, susţinând că ar fi "un primar mai bun decât Sorin Oprescu". Sondajele au arătat însă că Silviu Prigoană are mai multe şanse de câştig.

"Mi-aş fi dorit să intru în bătălia de la Bucureşti, cred că aş fi un primar mai bun decât Sorin Oprescu, pentru că am demonstrat că am fost un ministru care a reuşit să facă foarte multe lucruri, să mişte lucrurile care au fost înţepenite ani de zile. Dar, după ce am fost într-un guvern nepopular şi una din figurile cunoscute ale guvernului, sigur că şi popularitatea mea a scăzut foarte mult, la fel cum a scăzut a tuturor celor care au făcut parte din Guvernul Boc. Ca urmare, pornind de la principiul că într-o bătălie politică te duci cu cel care are cea mai mare şansă să o câştige, din toate analizele pe care le-am făcut nu eu eram acea persoană, ci Silviu Prigoană. (...) M-am măsurat în sondaje şi am văzut că Silviu Prigoană are mai multe şanse să câştige decât mine", a spus Udrea în cadrul unei emisiuni la B1TV.

Elena Udrea a precizat că s-a mers pe candidatul cu cea mai mare şansă de câştig.

"Am avut la început tentaţia de a merge cu un candidat independent, pe care să-l sprijine partidul, dar ulterior am decis să mergem cu candidaţii partidului. (...) Vom merge cu candidaţi proprii la toate sectoarele", a mai spus Udrea.
Preşedintele PDL Bucureşti a apreciat totodată că Silviu Prigoană va câştiga bătălia electorală pentru că Sorin Oprescu este "un primar prea scump" pentru Capitală.

"Eu cred că Silviu Prigoană va câştiga, pentru că Sorin Oprescu este un primar prea scump pentru bucureşteni. (...) Dincolo de faptul că a terminat doar câteva proiecte începute de Adriean Videanu şi Traian Băsescu, le-a dublat costurile. Şi pasajului, şi Stadionului Naţional, totul la domnul Oprescu costă foarte mult", a susţinut Udrea.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite