Stiri din Bucuresti

Elena Miclea ajută cuplurile infertile

26 noiembrie 2010, 11:32 |  Autor: Simona Soare | 

Elena Miclea împreună cu cei doi copii  FOTO: Catalin Tudorica

Elena Miclea împreună cu cei doi copii FOTO: Catalin Tudorica

 

Asociaţia pe care o conduce, SOS Infertilitatea, a fost recompensată la Gala Premiilor Participării Publice, competiţie unde sunt distinse anual cele mai bune iniţiative cetăţeneşti.

Elena Miclea este unul dintre cei mai accerbi militanţi în problema finanţării reproducerii asistate medical de către stat, în România neexistând o legislaţie cu privire la metodele de fertilizare in vitro sau la inseminare artificială.

 SOS Infertilitatea a atras atenţia asupra acestui subiect delicat şi, mai mult a încercat să convingă autorităţile pentru adoptarea unei legislaţii în domeniu. Membrii organizaţiei au iniţiat demersuri pentru obţinerea tratamentelor şi procedurilor gratuite pentru cuplurile care au această problemă. 

Exemplu din străinătate
Elena este una dintre femeile care s-au confruntat cu această boală, şi a reuşit prin intermediul fertilizării in vitro să dea naştere a doi copii minunaţi care au în prezent un an şi trei luni: Matei Ştefan şi Ana-Maria. Prima fertilizare care nu a reuşit a făcut-o la o clinică din Capitală, iar cea de-a doua, care a fost reuşită, în Austria, toate costurile fiind suportate de ea.

Spre deosebire de  România, lucrurile stau cu totul altfel peste hotare. Pentru creşterea natalităţii, multe ţări din UE suportă o parte din costurile procedurilor necesare cuplurilor infertile. De pildă, în Ungaria, femeile cu probleme de fertilitate au dreptul la cinci fertilizări gratuite, în Bulgaria la trei, iar în Franţa la patru, pentru primul copil.

Organizaţia pe care o conduce în prezent reuneşte persoane care au sau au avut probleme de fertilitate şi care s-au implicat în Campania „SOS Infertilitatea este o boală“. Membrii asociaţiei au avut nenumărate întrevederi cu autorităţile, atrăgând sprijin pentu cauza infertilitatii. Răspunsul Ministerului Sănătăţii, că infertilitatea nu reprezintă o problemă care să fie luată în seamă, a ambiţionat-o şi mai mult pe Elena.

Consiliere pentru cupluri
Ea şi ceilalţi membrii ai organizaţiei neguvernamentale au trimis de mai bine de un an petiţii şi sesizări, pe plan naţional şi internaţional, semnalând situaţia cuplurilor din România care suferă de această boală. De asemenea, ea a reuşit să coalizeze numeroase persoane care sunt afectate de această boală şi să le determine să lupte pentru crezul comun.

Asociaţia reuneşte 46 de membri şi 200 de voluntari şi oferă sprijin şi online. „Avem un program de consultaţie online, www.infertilitate.com, unde 20 de doctori specialişti în infertilitate oferă consultaţii gratuite. Astfel, cuplurile care se confruntă cu o asemenea problemă pot primi răspunsuri la întrebările care îi preocupă“, a mai spus Elena Miclea.

Născută: 23 august 1980, Oneşti, Bacău
Educaţie: Universitatea din Bacău, Facultatea de Inginerie Managerială Tehnologică, 2003
Experienţă: asistent manager, director general şi PR
Este căsătorită şi are doi copii gemeni

Ce îi place
„Îmi plac oamenii care sunt oneşti, iubesc copiii şi natura. Îmi place să călătoresc, de curând am vizitat locuri minunate în ţară“

Ce nu îi place
„Nu îmi plac oamenii mincinoşi şi fără bun-simţ. Nu suport nepăsarea şi oamenii care ştiu doar să se plângă, dar care nu sunt în stare să mişte un deget pentru a schimba ceva“

Întrebări şi răspunsuri
În ce alte proiecte mai sunteţi implicată?
Doar în SOS Infertilitatea. Sunt în concediu pentru îngrijirea copiilor.

Dacă aţi avea sponsorizări cum aţi investi banii în organizaţie?
În campanii de informare despre prevenirea infertilităţii, în special în oraşele mici, unde oamenii au mai puţin acces la informaţii.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole