EXCLUSIV Varianta şoferiţei care a lovit Ambulanţa Morţii: Doi tineri au şicanat-o în trafic şi au speriat-o

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viitoarea soacră a Andreei Enache, puştoaica de 20 de ani care a intrat pe constrasens cu un BMW şi a spulberat patru pacienţi aflaţi într-o ambulanţă spune că motivul pentru care nora ei a schimbat brusc direcţia de mers a fost din cauza unor tineri care o şicanau în trafic.

"Ea era prudentă în trafic, pentru că avea carnetul de doar trei luni, era ca un pui care de-abia învăţa să zboare. Ne-a spus că o fată şi un băiat, ambii tineri, făceau diverse manevre cu maşina pe lângă ea, şi ea a vrut să se ferească şi... aia a fost clipa fatală!", a declarat Viorica Bratu, aflată la căpătâiul fetei, în exclusivitate pentru Adevărul de Seară. Femeia spune că, în ciuda specualtiilor care s-au creat pe seama vitezei, Andreea circula cu circa 40 de kilometri la oră, pentru că mai avea aproape 700 de metri şi trebuia să oprească. Mergea cu masina prietenului ei să-i ridice pensia bătrânei. 

Citește și: Tânăr înjunghiat într-o reglare de conturi 

Totodată, Viorica Bratu a ţinut să dezmintă că tânăra ar fi vreo beizadea, şi că, dimpotrivă, provine dintr-o familie foarte modestă, cu trei fete, care locuiesc într-o casă dintr-un sat de pe lângă Bucureşti. "Dacă voi aveţi impresia că acest copil are bani şi influenţă, va invit pe toţi să mergeţi şi să-i vedeţi casa şi să-i cunoaşteţi surorile", a răspicat femeia care urma să devină soacra Andreei anul viitor. 

Fata este internată acum la secţia de neurorchirurgie a spitalului Sfântul Pantelimon iar starea ei este stabilă, deşi se comunică foarte greu cu ea. "Este ca o legumă, nu vorbeşte cu nimeni şi stă doar cu ochii închişi. Acum urmează să-i aducem nişte poze că să-i identifice pe cei doi care au şicanat-o cu maşina. Vrem să se facă dreptate în acest caz!", a încheiat femeia.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite