EXCLUSIV SRI-sta anchetată de DNA pentru trafic de influenţă, turnată de frate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Maiorul SRI Aifer Enan, cercetată de DNA, i-ar fi cerut fratelui său 5.100 de euro pentru a-i asigura un loc de muncă în sistem. Alături de concubinul ei, cunoscut cu antecedente penale, ofiţerul i-ar mai fi cerut încă 1.000 de euro fratelui şi pentru angajarea soţiei sale la Parlamentul României. În urmă cu un an, concubinul inculpatei a murit.

Totul a început în primăvara lui 2009, când Aifer Enan, care lucra de mai mulţi ani ca maior în cadrul Serviciului Român de Informaţii (SRI), a venit în vizită la părinţii ei în Medgidia. Ea a fost însoţită de concubinul ei, Ferdinand Perhineac, cunoscut cu antecedente penale, pe care l-a prezentat familiei cu un alt nume, Alexandru Neacşu.

La întâlnire a fost şi fratele femeii, Gihan Enan, care lucra ca subofiţer la o unitate a Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) din Constanţa.
Bărbatul le-a spus celor doi că ar vrea să se mute în Capitală cu serviciul, iar Perhineac s-a arătat dornic să-l ajute, susţinând că are relaţii sus-puse atât la nivelul conducerii SRI, cât şi la SIE. În schimbul mutării, angajatul MAI ar fi trebuit să „dea o masă“ celor care-l ajutau.
Tânărul a fost de acord şi s-au înţeles că vor vorbi mai târziu pentru a decide detaliile.

Ameninţări cu sinuciderea
După câteva luni, cei doi bărbaţi s-au întâlnit, iar Perhineac i-a promis fratelui iubitei sale că o poate angaja chiar şi pe soţia sa la Parlamentul României, pentru 1.000 de euro. În total, pe parcursul a câteva luni, Gihan i-a dat bărbatului aproximativ 6.100 de euro, fiind nevoit să facă împrumuturi peste împrumuturi pentru a face rost de bani.

În toamna lui 2009, Gihan Enan a reuşit singur să se angajeze în Capitală şi le-a cerut banii înapoi rudelor sale, întrucât nu mai avea nevoie de ajutorul lor.

Cu toate că a apelat de sute de ori la sora sa, acesta n-a văzut înapoi nici o leţcaie. El i-a trimis surorii sale mesaje în care o ameninţa că se va sinucide şi că va o turna la DNA. Aceasta l-a îndemnat să aibă răbdare, în caz contrar nu va primi nici un sfanţ înapoi. Între timp, în februarie anul trecut, Perhinean a murit de peritonită diastatică. După o lună, maiorul SRI i-a returnat banii fratelui său. Femeia este anchetată acum în libertate de procurorii DNA.

Află  mâine din Adevărul de Seară cum motivează maiorul SRI faptele sale.


București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite