EXCLUSIV O grefieră de la Tribunalul Bucureşti susţine că e fiica nelegitimă a lui Adrian Păunescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A început bătălia pe moştenirea lui Adrian Păunescu! La trei zile de la înmormântarea poetului, o bucureşteancă a deschis un proces de stabilire a paternităţii la Judecătoria Sectorului 1 în care sunt chemaţi în instanţă atât soţia poetului, cât şi cei trei copii recunoscuţi ai acestuia.

Reclamanta este Andreea-Mihaela Bîrlea, grefieră la Secţia a 2-a Penală a Tribunalului Bucureşti, iar procesul a fost înregistrat ieri. Contactată de reporterii „Adevărul de Seară”, Andreea-Mihaela Bîrlea a confirmat existenţa procesului, însă a menţionat că nu doreşte momentan să facă niciun comentariu.

În acest proces sunt citaţi ca pârâţi toţi cei trei copii legimiti ai poetului Adrian Păunescu, dar şi văduva acestuia, Carmen Păunescu. Primul termen a fost stabilit pentru data de 23 martie 2011.

Povestea copilelor nelegitime ale poetului

Prima soţie a poetului, Constanţa Buzea, scria anul trecut că Adrian Păunescu ar fi avut două fetiţe gemene dintr-o relaţie pasageră cu o femeie, fete pe care nu le-a recunoscut niciodată.
„Câteva luni după naşterea Ioanei (n.r. prima fiică a cuplului Adrian Păunescu- Constanţa Buzea), stând noi de vorbă, încercam să-l asigur că următorul nostru prunc o să fie băiatul pe care şi-l doreşte. Dar îi scapă o remarcă aiuritoare, că lui i se vor naşte numai fete. Cum aşa?! Şi, fără să-i pese de efect, mi se spovedeşte cu orgoliu că este tată şi la altă casă. Că o nebună îndrăgostită de el, femeie măritată, i-ar fi născut gemene”, a scris Constanţa Buzea.

Citeşte AICI despre poveştile de dragoste ale lui Adrian Păunescu

Mai departe, scriitoarea a povestit cum a întâlnit-o pe mama fetiţelor.
„Îmi deschide o blondă nisipie care mă pilotează în tăcere către un pătuţ dublu cu grilaj, în care copilele îşi zbăteau bucuroase mânuţele şi genunchii, între păpuşi şi sumedenie de jucării într-un aranjament ostentativ.

Este mai scundă decât mine, transpiră cuprinsă de un tremur abia perceptibil. Nu spune mare lucru, instruită probabil de el la telefon. Fetele - copii identice ale Ioanei mele. Eu năşteam în iunie, ea în septembrie. Adrian reuşise performanţa de a trăi liniştit, pendulând fără istov între două femei însărcinate, una mai naivă decât alta, nevasta şi amanta, alăptându-i pruncii dolofani”.

Este de-o seamă cu Ioana Păunescu


Şi Adrian Păunescu a confirmat, într-un interviu pentru revista „Tango”, existenţa unui copil din flori, a cărui situaţie legală nu a elucidat-o, însă, niciodată, din cauza mamei fetiţei. „N-am elucidat-o pentu că fiinţa despre care e vorba a încercat un şantaj pe care nu-l suport, poate să vină şi de la puterile atomice. Şi anume, a încercat să intre şi ea la pachet, în eventuala recuperare a acelui copil. Aşa s-au întrerupt discuţiile”, spunea Păunescu.

Dacă judecăm în funcţie de criteriul vârstă, Andreea-Mihaela Bîrlea ar putea fi una dintre cele două gemene, întrucât are aproximativ aceeaşi vârstă cu a Ioanei Păunescu, respectiv 42 de ani. Întrebată de reporterii „Adevărul de Seară” dacă ea este acea fiică, grefiera s-a limitat să spună că va dovedi tot ce are de dovedit în faţa instanţei.

Mai citeşte:

Omagiu pentru Adrian Păunescu în toate oficiile poştale din Timiş: timp de o lună vor fi difuzate cântece de la Cenaclul Flacăra

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite