EXCLUSIV Sulfina Barbu: “Legea Capitalei va fi aprobată peste trei luni”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedinta Comisiei pentru administraţie publică din Parlament ne-a declarat ieri că alegerile locale din 2012 ne vor prinde cu un Bucureşti reorganizat. După adoptarea “Legii Capitalei”, deputatul PDL Sulfina Barbu vrea să se ocupe şi de Zona Metropolitană Bucureşti, proiect încremenit de câţiva ani la Senat

Planul pedeliştilor de a schimba sistemul administrativ din Capitală este din ce în ce mai aproape de aprobarea din Parlament. Iar asta, indiferent de referendumul care a stârnit în ultima lună mai multe dispute între primari şi consilierii generali. 
„Noi am ţinut cont deja de modificările sugerate de populaţie, pe care am consultat-o în repetate rânduri. Aceste referendum, cerut de primarul Andrei Chiliman şi aprobată de Consiliul General, nu are nicio finalitate juridică, astfel că la sfârşitul acestei luni vom depune <Legea Capitalei> în Parlament, indiferent de rezultatul referendumului”, a declarat ieri, pentru „Adevărul”, deputatul Sulfina Barbu.

Depunerea în Parlament

Preşedinta Comisiei pentru administraţie publică din Parlament a adăugat că speră ca alegerile locale din 2012 să fie organizate raportându-se la noul sistem administrativ. “Sper ca în trei luni de la depunere, <Legea Capitalei> să fie adoptată şi, ulterior, publicată în Monitorul Oficial, pentru a lăsa timp autorităţilor să se pregătească pentru alegerile locale din 2012”, a mai spus Sulfina Barbu.
Dezvoltarea durabilă este deja în vizorul Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, zilele acestea purtându-se discuţii cu membrii Ordinului Arhitecţilor din România. „Cred că este logic şi firesc să urmeze aprobarea Zonei Metropolitane Bucureşti, după implementarea <Legii Capitalei>”, a conchis fostul ministru al Mediului.

Prezenţa la vot depinde de informare

La 26 iunie, bucureştenii sunt chemaţi la vot pentru a răspunde cu da sau nu la două întrebări: “Vă doriţi o capitală cu şapte administraţii centrale controlate de 217 consilieri aleşi pe liste de partid?” şi „Vă doriţi ca şi consilierii generali să fie aleşi uninominal, asemenea primarilor de sector?”.
Referendumul costă 10 milioane de lei, iar în perioada imediat următoare, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, şi-a propus să lămurească bucureştenii cu privire la “Legea Capitalei”. “Eu pot doar să informez oamenii. Până acum nu am făcut-o pentru că îmi era ruşine cu cele şapte întrebări. De mâine voi începe să informez cât mai bine bucureştenii, ca să nu îşi pună mâinile-n cap când vor vedea întrebările”, a declarat edilul-şef. El a mai spuns că este de datoria celor de la PDL să le explice bucureştenilor sensul întrebărilor, de aceasta depinzând prezenţa la vot.

Reorganizarea Capitalei

„Legea Capitalei” este o propunere legislativă ce prevede desfiinţarea consiliilor locale de sector, unificarea tuturor celor şapte bugete şi subordonarea primarilor de sector, care se vor numi viceprimari, primarului general.
La ora actuală, Bucureştiul este împărţit în şase sectoare care au câte un primar şi un viceprimar, iar Primaria Generală este condusă de un primar general şi doi viceprimari. Autorităţile administratiei publice locale sunt Consiliul General al Municipiului şi consiliile locale ale sectoarelor, ca autorităţi deliberative, precum şi primarul general al municipiului Bucureşti şi primarii sectoarelor, ca autorităţi executive. Fiecare sector, ca şi Primăria Generală au propriul buget.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite