Bucureşti: EXCLUSIV Lista studiilor autorizate nu ajunge la viitorii studenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mulţi tineri au fost acceptaţi la programe de studii ce încalcă Legea Calităţii Educaţiei pentru că sunt fie neautorizate, fie neacreditate, fie neevaluate. Absolvenţii de liceu habar nu au că pot verifica acreditarea şi calitatea insituţiei de învăţământ superior în cadrul căreia vor să studieze. Răspunsul autorităţilor este dezarmant.

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei susţin că informaţiile legate de statutul universităţilor nu ajung la tineri pentru că nu sunt suficient promovate.

ARACIS: Aşteptăm o propunere scrisă

Directorul Departamentului de Acreditare din cadrul ARACIS, Alexandru Popovici, a declarat, astăzi, pentru „Adevărul de Seară“, că ideea promovării specializărilor în licee trebuie să le fie propusă în scris de către un tânăr. “Astfel, propunem şi noi mai departe Ministerului Educaţiei. Nu am primit până acum nicio astfel de cerere. Oricum, hotărârea de guvern este pe site-ul nostru şi al ministerului şi a fost preluată de presă“, a spus Popovici.

Raluca Dragomir are 19 ani şi este din Bucureşti. Tânăra a susţinut anul acesta admiterea la facultăţile de Jurnalism, forma de învăţământ la distanţă (ID), şi de Geologie, ambele din cadrul Universităţii Bucureşti.

Specializarea Jurnalism - învăţământ la distanţă apare în Hotărârea de Guvern numărul 749/2009, publicată în Monitorul Oficial la data de 6 iulie, ca fiind autorizată, nu şi acreditată. Programul de studii este autorizat din anul 2001, însă perioada de depunere a dosarului de acreditare a expirat, conform unei liste a Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) dată publicităţii la 23 iulie.

Potrivit Legii calităţii educaţiei, acreditarea se face după ce trei generaţii au absolvit specializarea respectivă. „Nu ştiu de nicio ordonanţă de guvern. E prima dată când aud de aşa ceva, că pot verifica specializările dacă sunt sau nu în regulă“, a mai spus tânăra. Ea a adăugat că s-a retras totuşi de la Jurnalism, fiindcă a intrat la zi, la Geologie.

„E ieftină, nu mă retrag de la Spiru!“

Şi Tiberiu, un tânăr în vârstă de 25 de ani din judeţul Argeş s-a înscris anul acesta la o specializare la învăţământ la distanţă, din cadrul Universităţii „Spiru Haret“. „M-am înscris în iunie la facultate. Tot scandalul a izbucnit în iulie. Nu am ştiut de vreo ordonanţă de guvern şi nici că a existat un asemenea document cu specializări în anii trecuţi. Am ales facultatea asta că e foarte ieftină faţă de altele. Nu aş vrea să mă retrag, chiar dacă e neautorizată“, a declarat tânărul.

Un alt exemplu de tânăr care habar nu are de vreun document oficial cu privire la studiile autorizate este Beniamin Florin Copoiu, absolvent al Colegiului Tehnic de Material Rulant pentru Transporturi Feroviare din Capitală. Beniamin s-a înscris deja la Facultatea de Drept, în cadrul Universităţii particulare Hyperion. El a aflat cu stupoare, de la redactorul „Adevărul de Seară“, că specializarea pe care o va frecventa din toamnă este neevaluată şi neacreditată la ID.

 „Lista trebuia promovată în licee”

Nu ştiu ce voi face. La înscriere mi s-a spus că totul este în regulă”, a mai spus Beniamin Copoiu. El consideră că cei care au întocmit lista cu specializările autorizate trebuia să o promoveze în şcoli. “Ar fi trebuit să se organizeze în echipe şi să aducă la cunoştinţă elevilor că sunt universităţi cu specializări în neregulă. Asta, înainte de admitere. Nu să ne trezim după ce am plătit o taxă de înscriere că nu-i ok facultatea”, a conchis tânărul.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite