După Sonisphere, pregătiţi-vă pentru încă trei zile de festival

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Faithless (16 iulie) şi Pink Martini (17 iulie) şi Gary Moore (18 iulie) sunt headlinerii Ciuc Summer Fest, ce va avea loc la Zone Arena din Capitală.

Faithless, alcătuiă din Maxi Jazz, Sister Bliss şi Rollo Armstrong, va cânta din nou la  Bucureşti, în prima zi la Ciuc Summer Fest, fiind una dintre trupele preferate ale publicului român, atât datorită succesului unor piese precum "Insomnia", "God is a DJ", "Bombs" sau "We Come 1", cât şi prin show-urile live cu adevărat memorabile susţinute în România.

Membrii Pink Martini, prezenţi pentru a treia oară la Bucureşti, au declarat într-un interviu recent acordat ziarului San Franciso Chronicle că principalele lor surse de inspiraţie sunt filmele vechi, foarte multe dintre piesele lor fiind coveruri după melodii din filme apărute acum foarte mult timp.

Moore va fi acompaniat de o nouă trupă în cadrul turneul „Summer of Rock” – un turneu al premierelor care vara aceasta îl aduce pe celebrul chitarist pentru prima dată şi în România.

Gary Moore va concerta la Bucureşti la 18 iulie, la  Zone Arena, în cea de-a treia zi a festivalului Ciuc Summer Fest.

Noua echipă a chitaristului reuneşte de fapt trei colaboratori mai vechi ai artistului: Neil Carter, Jon Noyce şi Darrin Mooney.

Line-up-ul festivalului va fi completat de Şuie Paparude, Urma, Viţa de Vie, Les Elephantes Bizarres, The MonoJacks, Sensor, Discoballs, KUMM, Brum Conspiracy, E.M.I.L şi The MOOoD.

Biletele pentru fiecare zi a festivalului pot fi achiziţionate online de pe www.myticket.ro şi din reţeaua magazinelor Diverta, la diferite categorii de preţ, în funcţie de distanţa faţă de scenă: 90 de lei, 160 de lei şi 220 de lei.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite