Două clanuri s-au luat la bătaie în faţa Judecătoriei Sectorului 1! La mijloc a fost prins şi un poliţist care a primit mai multe lovituri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţistul spune că membrii clanurilor au încercat să treacă cu maşina peste el. Este vorba de două clanuri rivale unul dintre acestea fiind cel al lui Sile Pietroi.

UPDATE 13.30: Potrivit unor surse apropiate anchetei, în scandal ar fi fost implicaţi mai mulţi interlopi din clanul Domnu. Aceştia erau prezenţi la instanţă pentru a-şi susţine mai mulţi prieteni şi rude acuzate într-un dosar de prostituţie, proxenetism şi tâlhărie. Printre cei prezenţi se afla şeful grupării, Pian Dulă şi cei doi fii ai acestuia, George şi Sermin Domnu. Aici s-au întâlnit cu nişte cumetrii de-ai lor, apropiaţi ai clanului lui SIle Pietroi, cu care au intrat în conflict în urmă cu câteva luni, după ce s-au certat în trafic, după cum le-au declarat ei oamenilor legii. Printre aceştia, un anume Hurmuz.

Când s-au întâlnit la instanţă, interlopii nu au mai stat pe gânduri. Au început să-şi care pumni şi picioare fără să ia în considerare că se află în faţa unei instanţe.

UPDATE La faţa locului au intervenit jandarmii care asigură paza instanţei şi un echipaj al Poliţiei Rutiere, aflat în zonă. Bărbaţii implicaţi în incident au fost duşi la Secţia 14 de Poliţie pentru a fi identificaţi şi audiaţi.

Mai multe persoane au fost reţinute în urma altercaţiei.Unul dintre ei a scos un cuţit. Este vorba de un conflict între două clanuri bucureştene. Una dintre grupările implicate este cea a lui Sile Pietroi. Un poliţist a fost prins la mijloc şi a primit mai multe lovituri. Acesta spune că interlopii au încercat să treacă cu maşina peste el.

VEZI AICI Clanurile interlope care bagă groaza în Bucureşteni- video/fotogalerie

În Bucureşti există mai bine de zece grupări de acest gen care controlează diferite zone din oraş.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite