Două autobuze care mergeau spre mănăstirile din Ilfov s-au ciocnit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Maşinile s-au lovit azi-dimineaţă iar mai multe persoane care mergeau pe traseele turistice, la mănăstirile din jurul Capitalei, au fost rănite. O femeie a fost lovită mai grav şi a fost dusă la Spitalul Floreasca, conform Mediafax.

Şoferul autobuzului din faţă a frânat brusc, iar cel din spate nu a mai avut timp să oprească şi a intrat în prima maşină. În acel moment, mai multe personae s-au rănit, lovindu-se de scaune. O persoană a fost dusă la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Ceilalţi pasageri au fost loviţi uşor.

Autobuzul din faţă şi-a continuat traseul, iar după ce a revenit în Capitală şi au coborât pasagerii, a ieşit din cursă, conform Mediafax.

Proiectul autobuzelor pe rutele turistice la mănăstirile din jurul Bucureştiului a fost lansat în urmă cu o săptămână, când au fost inaugurate cele nouă linii pilot. Autobuzele au puncte de plecare la Piaţa Presei Libere, Piaţa Sfânta Vineri şi la terminalul Ghencea.

Fiecare traseu cuprinde unul, două sau trei obiective, dintre care: mănăstirile Căldăruşani, Balmuci, Cernica, Pasărea, Ciorogârla, Biserica "Adormirea Maicii Domnului" şi Biserica "Sf. Ilie" din Călugăreni, Biserica "Sf. Voievozi" din Hulubeşti, Biserica "Sf. Gheorghe" din Brăniştari şi Parcul Natural Comana. Autobuzele circulă sâmbăta şi duminica, precum şi cu ocazia sărbătorilor religioase. Costul unui billet dus-întors costă 15 lei.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite