Doi militari români s-au căsătorit în Afganistan (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evenimentul a avut loc sâmbătă, 9 octombrie, în Baza militară Apache, provincia Zabul, Afganistan când sublocotenentul Alexandru Iulian Ilie, din Batalionul 811 Infanterie “Dragonii Transilvani” s-a căsătorit cu sublocotenentul Diana Elena Macovei, din Batalionul 812 Infanterie “Şoimii Carpaţilor”.

Cei doi şi-au unit destinele în faţa ofiţerului stării civile reprezentat de comandantul Batalionului 811 Manevră “Dragonii Transilvani”, locotenent-colonelul Ioan Marian Cristurean, potrivit Ministerului Apărării Naţionale.  

La acest eveniment unic în teatrele de operaţii în care Armata României a participat până la această dată, au fost prezenţi colonelul James Blackburn, comandantul Combined Team Zabul (CTZ), locţiitorul acestuia, colonelul Dorin Blaiu, reprezentanţi ai forţei multinaţionale şi ai Armatei Naţionale Afgane, ofiţeri şi subofiţeri din cadrul CTZ şi militari din Batalionul 811 Manevră “Dragonii Transilvani”.

Sursa foto: MApN

Cei doi tineri ofiţeri s-au prezentat în faţa ofiţerului stării civile însoţiţi de locotenent-colonelul Ilie Sas şi maiorul Tudor Bivolaru, în calitate de martori. După ce ofiţerul de stare civilă a dat citire legislaţiei în materie, cei doi tineri au spus “DA”, devenind soţ şi soţie.

image

La finalul ceremoniei, colonelul Dorin Blaiu a prezentat scrisoarea prin care ministrul apărării naţionale, domnul Gabriel Oprea, le-a urat celor doi tineri “Casă de piatră!”, asigurându-i că Armata Românei le este cu totul alături şi va susţine tânăra familie.

Ambii în vârstă de 25 de ani, Alexandru şi Diana s-au cunoscut în anul 2004 şi au făcut parte din aceeaşi companie pe parcursul studiilor militare la Academia Forţelor Terestre.

Povestea lor a început în toamna anului 2008, când amândoi urmau cursul de comandanţi de plutoane la Centrul de Instruire pentru Infanterie şi Vânători de Munte din Făgăraş.

După finalizarea studiilor, în luna martie 2009, au fost repartizaţi în garnizoana Bistriţa.

image

Alexandru şi Diana sunt părinţii unei fetiţe, Saşa Elena, care se află în prezent în grija bunicilor.

„Sunteţi doi tineri curajoşi. Înfruntaţi riscuri şi greutăţi, departe de casă şi de cei dragi, luptând alături pentru a vă îndeplini datoria faţă de ţară. Aţi ales să vă înmânaţi simbolic inelele care pecetluiesc iubirea voastră într-un loc şi într-un moment cu totul inedite. Şi tocmai din acest motiv, unirea a două destine îşi confirmă simbolul ca triumf al vieţii asupra greutăţilor, al păcii asupra războiului, al armoniei asupra confruntării. În acelaşi timp, este un moment emoţionant pentru întreaga Armată Română: este oficiată pentru prima dată într-un teatru de operaţii o căsătorie între doi militari români. În numele meu, al familiei mele şi al tuturor celor care fac parte din marea familie a Armatei României, vă transmit, în aceste momente de bucurie, cele mai alese gânduri şi cele mai calde urări de sănătate, de fericire şi belşug!”, le-a mai transmis celor doi miri ministrul apărării naţionale.

 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite