Doi morţi în accidente de motocicletă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi motociclişti şi-au pierdut viaţa la sfârşitul săptămânii trecute, pe străzile Capitalei, în accidente de circulaţie provocate din neatenţia altor participanţi la trafic. Duminică

Doi motociclişti şi-au pierdut viaţa la sfârşitul săptămânii trecute, pe străzile Capitalei, în accidente de circulaţie provocate din neatenţia altor participanţi la trafic.
Duminică seară, directorul Direcţiei de Taxe şi Impozite Locale a sectorului 4, Dan Măcărăscu, a murit într-un accident. Oficialul municipal conducea o motocicletă Honda şi se îndrepta către sediul Primăriei sectorului 4, din Piaţa George Coşbuc, când a fost acroşat de un autoturism Skoda Fabia, care se deplasa în aceeaşi direcţie. Dan Măcărăscu avea 34 de ani, era căsătorit şi era tatăl unei fetiţe în vârstă de patru ani. Sâmbătă, în jurul orei 11, Marius Bogdan, în vârstă de 36 de ani, din Bucureşti, aflat la volanul unei Dacii, a intrat în intersecţia şos. Mihai Bravu - şos. Vitan, fără a respecta semnificaţia indicatorului "Cedează trecerea", lovind o motocicletă marca "Suzuki", condusă de către C. Marian, 25 ani, din Bucureşti, care circula cu viteză excesivă. Accidentul s-a soldat cu decesul motociclistului în drum spre spital, rănirea uşoară a conducătorului auto, căruia i s-a întocmit dosar penal, şi avarierea celor două vehicule.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite