Bucureşti: Distracţie pentru copii şi părinţi la Centrul "Discover Me"
0În fiecare week-end din iunie, copiii şi părinţii pot participa, gratuit, la un program educativ de jocuri pentru cei mici, coordonate de specialişti. Prima petrecere de week-end de la „Discover Me”, din cadrul programului „Părinţi poznaşi lângă copilaşi” a fost, în opinia tuturor participanţilor, „un succes”.
Peste treizeci de copii, cu vârste cuprinse între 3 şi 9 ani, însoţiţi de părinţi sau bunici, au petrecut de minune, ieri, între orele 11.00 şi 14.00 la Centrul „Discover Me” din strada Constantin Noica nr. 130 (situat între Calea Plevnei şi Splaiul Independenţei).
Programul „Părinţi poznaşi lângă copilaşi” le oferă copiilor prilejul de a experimenta, sub coordonarea unor profesionişti, un mod de joacă creativ, la care părinţii pot asista şi pot împărtăşi, cu cei mici, bucuria jocului.
Joacă educativă
Timp de trei ore, copiii, organizaţi în două grupe de vîrstă, „grupa mică”, a copiilor cu vârste între 3 şi 5 ani şi „grupa mare”, a celor cu vârsta între 6 şi 9 ani, s-au jucat şi s-au amuzat, participând la atelierele tematice din program.
La Atelierul de Dans, „Micii dansatori”, profesoara de dans şi artă dramatică Diana Săndulescu i-a învăţat pe copii cum să fie atenţi şi creativi în timp ce dansează, coordonându-şi mişcările şi folosindu-şi memoria.
„Mi-a plăcut foarte mult a spus Ciprian Iacob, de 7 ani, care a apreciat întreaga distracţie ca „super”.
La Atelierul de Jocuri „Descoperă creativitatea cu jocurile Emalldo”, coordonat de inventatoarea Adriana Crişan, copiii au trăit pe viu o poveste pe care ei au inventat-o, modelând diferite obiecte cu ajutorul modulelor asamblabile Emalldo.
„Au construit diferite forme, precum un munte, o peşteră, o barcă, o casă etc. în care au amplasat diferitele momente ale poveştii. Fiecare copil era, pe rând, personaj principal, ceea ce i-a implicat foarte tare”, a spus Dorina Georgescu, mămica lui Cosmin Gabriel, de 6 ani şi 6 luni.
Vocalize, karaoke şi face-painting
Amuzante au fost şi jocurile muzicale, care au cuprins vocalize, exerciţii de respiraţie şi numerele de karaoke, coordonate de Aurelia Tudor şi Ana-Maria Moldoveanu, de la Teatrul de Operetă.
„ Era foarte amuzant când îi puneau să facă vocalize, dar se străduiau să le facă cât mai bine”, a spus o mămică al cărei copil a cântat la karaoke un cântec de leagăn.
Printre jocurile din cadrul atelierelor, copiii mai dădeau o fugă şi în curte, unde săreau pe salteaua gonflabilă. De asemenea, în pauze , ei au avut la discreţie fructe şi sucuri. La final, toţi copiii au fost pictaţi pe faţă şi au primit, ca amintire, jucării de pluş.
O surpriză plăcută şi pentru părinţi
Toţi părinţii care i-au însoţit pe copii nu au regretat timpul petrecut la „Discover Me”.
„Au fost scaune pentru toată lumea şi era peste tot cineva care să-ţi răspundă la întrebări”, a mai spus Dorina Georgescu.
„A fost o ocazie plăcută în care am putut fi alături de copiii noştri, în alt mod decât atunci când îi însoţim la plimbare şi am comunicat mai bine decât atunci când îi ducem la un spectacol. Am participat la jocurile lor, le-am mai suflat când uitau o mişcare, am râs împreună. Când am ajuns acasă, Cosmin încă se mai juca, mergând şi salutînd, ca un soldăţel la paradă”, a povestit mămica.
Majoritatea părinţilor se gândesc să-şi mai aducă copiii la distracţiile din week-end-urile lunii iunie, de la „Discover Me”, mai ales că duminicile se organizează şi o tombolă ING, gratuită.
Ce interesaţi trebuie să se înscrie la telefonul 0724-92.07.61.
Nu întotdeauna copilăria este „vârsta fericită”
Conform datelor furnizate de organizaţia Salvaţi Copiii, în România, 2/3 din populaţie consideră, în continuare, că „Bătaia este ruptă din rai”.
Sondajele artă că 30% dintre părinţi nu ştiu că există Legea 272/2004 care interzice pedeapsa fizică şi tratamentele umilitoare aplicate copiilor.
Şi doar 13% din populaţie a anunţat o instituţie abilitată, atunci când un copil a fost agresat în familie.
România ocupă locul 2, în lume, în ceea ce priveşte violenţa în şcoli.