Bucureşti: Directorii de şcoli n-au ştiut de declaraţiile de avere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Niciun director al unităţilor de învăţământ din Bucureşti nu şi-a depus declaraţia de avere şi riscă amenzi între 100 şi 500 de lei. Anul trecut, directorii de şcoli şi licee şi-au depus declaraţia de avere pentru că o circulară de la Ministerul Educaţiei le-a amintit acest lucru. Anul acesta, scrisoarea s-a pierdut, iar directorii n-au ştiut legea.

Ieri a fost ultima zi în care personalul cu funcţie de conducere din cadrul unităţilor de învăţământ ar fi trebuit să-şi prezinte averea, în scris, la Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti. Cu toate acestea, la Inspectorat se află doar o listă cu 78 de inspectori de specialitate care şi-au depus declaraţiile de avere, şi niciun director de şcoală sau liceu. „Am vorbit cu Bogdan Stan de la Agenţia Naţională de Integritate şi am înţeles că doar angajaţii cu funcţii de conducere ai Inspectoratului trebuie să-şi depundă declaraţiile, nu şi directorii unităţilor de învăţământ. Anul trecut, a fost dată o circulară de la ministerul Educaţiei prin care li se cerea directorilor să-şi declare averea. Anul acesta nu s-a mai întâmplat aşa”, a declarat Sorin Dumitrescu, consilier în cadrul Inspectoratului şi împuternicit cu centralizarea declaraţiilor de avere.

O scrisoare pierdută

 Bogdan Stan, inpector de integritate, declară că directorii ar fi trebuit să ştie deja că au obligaţia să-şi depună declaraţia de avere, întrucât, legea a intrat în vigoare de acum doi ani. „Anul trecut am dat acea circulară pentru că legea era nouă, anul acesta, directorii ar fi trebuit să ştie care le sunt obligaţiile”, a declarat Stan adăugând, totuşi, că şi în acest an, pe 19 Mai, a fost trimisă de la Agenţia Naţională de Integritate o adresă către Ministerul Educaţiei prin care i se solicita instituţiei să transmită unităţilor aflate în subordine obligativitatea personalului cu funcţie de conducere de a-şi declara averea. Ispas Gabriel, şeful Controlului Juridic din Ministerul Educaţiei nu-şi aminteşte de adresa de la ANI dar spune că „nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii” atunci când vine vorba despre vina directorilor de şcoli în a nu-şi depune declaraţiile.  

Amendă de până la 500 de lei

Directorii de şcoli şi licee spun că n-au ştiut că şi anul acesta trebuie să-şi declare averile. „Anul trecut, am primit la şcoală o adresă prin care ni se aducea la cunoştinţă că trebuie să completăm formularele cu declaraţiile de avere. Anul acesta, nu ne-a mai cerut nimeni nimic, aşa că nu am depus-o” ne-a declarat Costel Barbălată, directorul Liceului Marin Preda.
Potrivit legii, cei care nu au respectat termenul de 15 iunie pentru depunere a declaraţiilor de avere, riscă o amendă cuprinsă între 100 şi 500 de lei.


 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite