VIDEO Din revista dramelor de cartier: drumul unui inginer spre artă trece prin stradă

Oamenii străzii din Capitală au scos primul număr al unei publicaţii în care scriu despre dramele care i-au lăsat ai nimănui. Mărturiile boschetarilor cu zvâcniri de scriitori, pictori şi prozatori sunt cuprinse patru pagini de ziar ce se distribuie gratis.

Nimic nu este mai greu decât să-ţi fie foame, frig şi să nu poţi dormi pentru că trebuie să-ţi păzeşti pătura cu care te înveleşti pe scara blocului.

Aceasta este prima grijă a oamenilor rămaşi fără un acoperiş deasupra capului. La iniţiativa Serviciului de Ajutor Mobil de Urgenţă Samusocial, boschetarii bucureşteni pot să-şi mai descarce sufletul povestind despre dramele vieţii lor în prima publicaţie scrisă de ei şi botezată „Gazeta străzii“.

„Textele reprezintă zvâcnirea artistică a câtorva oameni ajunşi în stradă care au păstrat în minte şi în suflet adevărul şi frumosul. Ziarul se distribuie gratis în reţelele Carrefour“, a declarat Monica Tăutul, reprezentant al Samusocial.

În cele patru pagini de ziar, boschetarii explică faptul că viaţa în stradă nu înseamnă libertate, ci o luptă pentru supravieţuire, pentru că singura lor avere sunt gunoaiele ce încap într-o pungă sau într-un rucsac. Îşi scriu de mână articolele, cu ştersături şi mâzgăleli. Psiholgul asociaţiei, Costel Logofetopol, duce apoi treaba până la capăt: tehnoredactează şi corectează textele jurnaliştilor.

Cei mai mulţi dintre ei au fost, la un moment dat, oameni respectabili, însă acum jena firească vizavi de condiţia umană în care au ajuns este pentru ei un mare handicap.
 
Caricaturistul „penal“

Călin Nicolescu este absolvent de Politehnică, iar în redacţie ocupă poziţia de caricaturist, pentru că, spune el, a „cochetat“ cu pictura ani de zile. Destrămarea familiei, în urma unui divorţ, a însemnat pentru Călin (53 de ani) şi destrămarea vieţii. „Femeia te ridică, femeia te coboară... în stradă“, după cum a spus bărbatul.

De proiectul celor de la Samusocial a aflat de la un alt boschetar cu care făcea naveta la Videle, cu trenul pentru a putea dormi în vagoane. Nu mănâncă cu zilele, dar pictura îi ţine de foame şi îl menţine în viaţă, spune el. „Foamea îmi trece prin autosugestie. Îmi zic că am mâncat zece fripturi, beau o cană cu apă şi zic că e ciorbă. Trag o «penală» (n.red. ţigară făcută din chiştoace adunate în hârtie de ziar) şi ies din această transă malefică pentru că, efectiv, mă simt ca o maimuţă. O maimuţă vorbitoare. Un animal al străzii“, a explicat trist caricaturistul în timp ce-şi cuprindea cu un aer foarte înţelept barbă albă şi deasă.

Orbul scriitor

„Am vrut să spargem nişte tipare, nişte idei preconcepute şi prejudecăţi despre boschetari. Nu suntem toţi la fel. Eu am 30 de ani de muncă la Institutul pentru Tehnică de Calcul, unde am lucrat ca inginer electronist. Un escroc m-a făcut să-mi vând casa pentru a face rost de bani pentru o operaţie la ochi. Cataracta mi-a tăiat efectiv mâinile şi picioarele“, povesteşte cu privirea ţintită aiurea Valentin Zaharescu.

Locuieşte sub cerul liber de aproape un an de zile, iar ochii lui nu disting mai mult decât umbre vagi. Asta nu l-a împiedicat să semneze majoritatea articolelor din primul număr al gazetei sub pseudonimul de „Boschetarul român“. Scrie pe nerăsuflate pe coli A4 istorii fără sfârşit. Nu pune punct, nu pune spaţiu pentru că altfel ochii lui pierd şirul cuvintelor.