Stiri din Bucuresti

Dejecţiile din Dâmboviţa se transformă în gaz metan

22 iunie 2011, 14:00 |  Autor: Maria Apostol | 

Cuvinte cheie: București, Glina, dejecții, gaz metan, Apa Nova,

Noua stație de epurare va fi inaugurată săptămâna viitoare

Noua stație de epurare va fi inaugurată săptămâna viitoare

 

Autorităţile locale intenţionează să proceseze aici mizeria care vor fi scoasă din canalizarea râului care traversează Capitala. Procesul de transformare are loc, mai mult în secret, înă din noimebrie 2010, la staţia de epurare Glina, care va fi inaugurată săptămâna viitoare.

După aproape cinci ani de zile de când s-a semnat contractul pentru construirea singurei staţii de epurare din România, de la Glina, care va purifica toate apele murdare ale Capitalei, aceasta este pregătită pentru marea inaugurare, anunţată pentru săptămâna viitoare.

Lucrările aici au început iniţial înainte de 1989, însă în 2003 s-a realizat un studiu de fezabilitate, s-a ales o firmă grecească, Aktor Athena, iar primăria a dat drumul lucrărilor, cu bani veniţi din fonduri europene, de-abia în 2006.

Cele cinci bazine de dacantare “strălucesc” acum sub soare şi, potrivit angajaţilor, au fost puse deja la lucru încă din luna noiembrie a anului trecut.

“Aici se produce deja gaz metan din reziduri. Acum, de la 1 iulie, urmează să recepţionăm mai multă materie, şi, deci să producem şi mai mult”, ne-a declarat un reprezentant Apa Nova, firmă care de altfel se îngrijeşte de caseta colectoare.

Se pregătesc de mutare

Această canalizare se întinde pe o suprafaţă de 18 km în plan şi de 45 de kilometri în desfăşurare, iar capacitatea actuală de preluare a apelor uzate este de sub 50%. Fiindă nu a fost curăţată niciodată în cei 25 de ani de când a fost dată în funcţiune, “Dâmboviţa subterană” a dezvoltat adevărate micro-straturi geologice, s-au dezvoltat aluviuni atât de mari âncât pe întreg traseul canalizării au răsărit 25 de insule de consistenţă fermă. Toate aceste reziduri şi dejecţii vor fi însă refolosite.

“Practic, se transportă apa murdară colectată din sistemul de canalizare al Bucureştiului, provenită din 12 colectoare principale şi 11 colectoare secundare, până aici, la staţia de epurare, unde mâlul organic este transformat în gaz metan”, ne-a mai explicat specialistul Apa Nova.

Dacă până azi doar o mână de muncitori populau zona de lucru în care se află staţia, de astăzi un sediu cât un hipermarket a fost dat în folosinţă pentru birourile  specialiştilor care vor supraveghea şi vor ţine sub control cele cinci bazine.

Testul cel mai greu, spun ei, va fi acela însă de a rezista mirosului de leşii care provine de la compania Protan, aflată în imediata vecinătate.

Apa Nova s-a angajat pentru întreţinerea şi modernizarea casetei printr-un plan de investiţii în valoare de 39.270.000 euro, desfăşurat pe o durată de trei ani.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Bucureştiul are staţie de epurare după trei decenii

    Autorităţile locale vor inaugura, astăzi, primul centru de filtrare al apei din râul Dâmboviţa, ...

    O „navă-fantomă”, luată de ape în timpul tsunamiului din Japonia, a fost găsită în apropiere de Canada

    O navă de pescuit japoneză, luată de ape în timpul tsunamiului din martie 2011, a fost descoper ...

    GALERIE FOTO Staţia de epurare a fost inaugurată. Vezi aici cum arată şi cum funcţionează aceasta

    Astăzi cu începere de la ora 11.00 în prezenţa autorităţilor locale brăilene, a reprezentanţilo ...

    În această noapte trecem la ora de vară. Cum afectează schimbarea mersul trenurilor

    În noaptea de sâmbătă spre duminică, România va trece la ora oficială de vară. Va trebui să dă ...

    Staţia de epurare de la Glina, închisă după inaugurare - Revista presei interne

    Presa internă de astăzi scrie despre închiderea staţiei de epurare de la Glina, front comun pen ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole