De frica hoţilor şi-au făcut casă-colivie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru protecţie, dar şi pentru că au vrut o casă „mai altfel“, unii proprietari şi-au închis balcoanele şi ferestrele cu nişte bare de fier, transformându-şi casa într-o adevărată fortăreaţă.

Un astfel de exemplu este o casă de pe strada Inginer Cristian Pascal din cartierul Crângaşi. Privirile tuturor trecătorilor care aşteaptă autobuzul în staţia de pe această stradă sunt atrase de casa cu grilaje albe care seamănă foarte mult cu o colivie uriaşă. Alţi trecători, care văd pentru prima oară locuinţa, sunt impresionaţi de arhitectura sa ciudată, dar bănuiesc motivul pentru care proprietarii au recurs la această structură.

Laurenţiu Stoian, omul care îngrijeşte imobilul atunci când proprietarii sunt plecaţi de acasă, spune că siguranţa este foarte importantă în casa-colivie. „Proprietarii sunt oameni prevăzători. Nu e vorba de altceva, decât de siguranţă“, a spus Stoian.

Camerele de luat vederi amplasate în dreptul interfonului şi zidurile de peste 3 metri susţin spusele îngrijitorului.

Blocul ca o felie de caşcaval
Acesta nu este singurul imobil inedit din Bucureşti. Spre exemplu, blocul numărul 13 de pe strada Ion Câmpineanu are forma unei felii de caşcaval.

Imobilul se află chiar pe colţul străzii Ion Câmpineanu, între Calea Victoriei şi Bulevardul Magheru şi pare doar o faţadă sau un decor al unui film. Forma sa ciudată, ca o felie de caşcaval, atrage ca un magnet privirile trectorilor. Adesea, ei se opresc în faţa lui şi se întreabă dacă în spatele faţadei, al ferestrelor, locuiesc oameni, sau pereţii sunt falşi.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite