DNA: Senatorul Banias are interdicție să părăsească țara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au anunțat astăzi că se fac cercetări penale faţă de 30 de inculpaţi  pentru infracţiuni de corupţie în legătură cu mărfuri importate sau exportate.

Pe lista celor 28 de inculpați se mai află și Laurențiu Mironescu care a fost reținut pentru iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, trafic de influenţă.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Bucureşti au emis azi-noapte mandate de reţinere pentru 28 de persoane, suspectate de implicare în contrabanda cu mărfuri din China din Portul Constanţa.

Printre aceştia se află şi fostul şef Direcţiei Domenii Portuare, Eugen Bogatu şi Laurenţiu Mironescu, până ieri, secretar general în Ministerul Administraţiei şi Internelor. El este acuzat de trafic de influenţă şi constituire în grup infracţional.

„Toţi au fost reţinuţi cu excepţia domnului Banias “, a declarat Liviu Moldoveanu, avocatul unuia dintre învinuiţi.

Procurorii DNA Bucureşti au anunţat că în cazul senatorului PDL. Mircea Banias s-a dispus interdicţia de a părăsi ţara pentru 30 de zile. El este cercetat pentru aderare la un grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi instigare la delapidare.

Vameşi şi cetăţeni străini, reţinuţi

Procurorii anticorupţie susţin că activitatea portuară era coordonată în aşa fel încât marfa de contrabandă să treacă  de controale fără probleme cu complicitatea funcţionarilor vamali.

„Sumele erau cerute cu o frecvenţă zilnică, fiind cuprinse între 1.000 şi 7.000 de dolari pentru fiecare transport. În această modalitate, bugetul de stat a fost prejudiciat, în unele situaţii, cu sume cuprinse între 232.186,12 lei şi 8.280.932 lei pentru fiecare transport de marfă introdus ilegal“, au stabilit anchetatorii.

Mai mult, cazul are şi implicaţii politice, astfel că cercetările au scos la iveală şi faptul că o funcţie în partid costă câteva mii de lei, dar şi cât se plătea pentru un post de conducere în port.

„La data de 3 iunie 2010, inculpatul Mironescu Laurenţiu, în calitate de preşedinte al organizaţiei municipale a PDL Constanţa, i-a cerut inculpatului Pilcă Aurelian Cătălin suma de 8.000 RON pentru ca Mironescu Laurenţiu să câştige o funcţie de conducere la nivelul respectivei organizaţii politice“, mai spun procurorii.

În acest dosar sunt cercetaţi şi şefi de vamă din Portul Constanţa Sud Agigea, un ofiţer de poliţie, oameni de afaceri români, dar şi cetăţeni chinezi, iordanieni, libanezi şi sirieni, toţi suspectaţi că au importat mărfuri din China fără să plătească taxe vamale.

Acuzaţiile sunt numeroase: de la trafic de influenţă până la luare de mită, contrabandă şi evaziune fiscală. Învinuiţii reţinuţi azi-noapte urmează să fie aduşi astăzi în faţa instanţei cu propunerea de arestare preventivă.





București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite