Curse aeriene anulate pe aeroporturile bucureştene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei curse aeriene au fost anulate, în această dimineaţă, de pe aeroporturile Henri Coandă şi Aurel Vlaicu, din cauza norului de cenuşă provenit de la erupţia vulcanului islandez Eyjafjöll.

„Au fost anulate trei zboruri ale companiei KLM. Toate erau spre şi dinspre Amsterdam. Prima cursă anulată a fost o plecare spre Amsterdam, programată la ora 7.05 în această dimineaţă. O altă cursă anulată este Amsterdam - Bucureşti - Amsterdam. Toate zbprurile sunt anulate din cauza norului de cenuşă", a spus Mihaela Chiril, reprezentant al aeroportului Henri Coandă.

Şi de pe aeroportul Băneasa este anulată o cursă, Londra - Bucureşti, care trebuia să aterizeze în Capitală în această dimineaţă, la ora 7.00.

Mai multe aeroporturile din Europa au fost închise în această dimineaţă, din cauza densităţii norului vulcanic din Islanda. Astfel, aeroporturile olandeze Amsterdam - Schiphol şi Rotterdam au fost închise, în această dimineaţă, de la ora locală 6.00 (7.00, ora României), dar şi aeroportul Heathrow din Anglia. Un alt aeroport închis este cel din Dublin.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite