Cranberries cântă „Zombie” şi „Linger” la Zone Arena

0
Publicat:
Ultima actualizare:

6.000 de spectatori vor fi prezenţi la concertul irlandezilor ce va începe diseară, la ora 21.00. Concertul de la Bucureşti este organizat de Events şi face parte din turneul mondial „Reunion Tour”.

Citiţi şi

Cranberries vine din Cehia la Bucureşti

Concertul Cranberries se mută la Zone Arena

Accesul publicului în cadrul complexului se va face începând cu ora 18.30, urmând ca seara să debuteze, de la 19.30, cu un recital al trupei româneşti The Amsterdams. După show-ul de la Bucureşti, The Cranberries cântă joi la Istanbul. Peste 20 de persoane din stafful tehnic sunt alături de Dolores O'Riordan, Noel Hogan, Mike Hogan şi Fergal Lawler la Bucureşti. Artiştii nu au un program special la Bucureşti şi se vor odihni pentru următoarele concerte.

Pretenţiile irlandezilor

Solista Dolores O'Riordan a cerut organizatorilor ca în cabina ei să existe fructe, flori şi miere. De asemenea, printre cerinţele artistei s-au mai numărat lapte proaspăt, ghimbir, supă instant, ceaiuri de fructe şi tacâmuri care să nu fie din plastic ori din hârtie.

Pentru această seară, muzicienii promit să cânte hit-urile care i-au făcut celebri: „Zombie”, „Dreams”, „Animal Instinct”, „Salvation”, „When You’re Gone”. Se vor adauga piese de pe cele două albume solo al solistei vocale „Are you listening” (2007) şi „No Baggage” (2009). „Vom cânta cele mai îndrăgite piese de pe cele cinci albume lansate până acum. Vom încerca să includem cât mai multe dintre ele, pentru că avem atâţia fani care ne cer atâtea cântece diferite! Ne este greu să-i mulţumim pe toţi, dar putem încerca”, spunea Noel Hogan, chitaristul trupei, într-un interviu acordat ziarului „Adevărul”.

O voce specială

Dolores O'Riordan, vocea emblematică a celor de la Cranberries, a suferit o infecţie serioasă la gât în luna martie, în urma căreia trupa a fost nevoită să reprogrameze mai multe concerte.

Ea şi-a revenit complet şi acum este în formă maximă. Efortul irlandezei este de admirat cu atât mai mult cu cât, pe lângă cariera de rock-star, ea este şi mama implinită a patru copii: Taylor Baxter, Moly Leight, Dakota Rain şi Donny (fiul soţului său, DonBurton, fostul manager de turneu al trupei  Duran Duran şi actualul manager de turneu al trupei Cranberries). Dolores a scris versurile pentru multe din piesele trupei, cântă la chitară electrică şi acustică, la clape, la flaut şi la mandolină.



Informaţii utile

Intrarea în incinta complexului Zone Arena se va face prin Bd. Barbu Văcărescu, prin două puncte de acces separate. Variantele oferite de mijloacele de transport în comun pentru a ajunge la Zone Arena sunt: metrou – Magistrala 2, Staţia Aurel Vlaicu sau Staţia Ştefan cel Mare, tramvaiul 5 sau linia de RATB 110.

Pentru cei care n-au aflat din timp de mutarea concertului de la Stadionul Arcul de Triumf (locaţia iniţial anunţată) la Zone Arena, vor exista autobuze care vor oferi transport gratuit de la vechea locaţie la cea nouă, în intervalul orar 18.00 – 20.30.

Cei care nu au apucat să-şi cumpere bilete de la unul dintre punctele de vânzare îşi mai pot achiziţiona tichete şi de la intrarea în com¬plexul Zone Arena, astăzi, în ziua spectacolului.

image

Ca urmare a cererii din partea publicului, biletele la Tribuna Oficială la concertul Cranberries au fost suplimentate. Biletele la Gazon B costă 120 de lei, la Tribuna Oficială - 170 de lei şi în Gazon A - 190 de lei.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite