Copiii de până în 14 ani iau cursuri de la profesori universitari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mâine, la ora 9.00 în jur de 100 de copii cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani vor participa la festivitatea de deschidere a „Universităţii Copiilor”, eveniment ce va avea loc în Aula Magna a Facultăţii de Drept.

Proiectul anual, susţinut de către instituţiile academice şi municipalităţile marilor oraşe europene, se desfăşoară pentru prima dată în România.
“Universitatea Copiilor” este un spaţiu multidisciplinar în care copiii pre-adolescenţi pot descoperi o posibilă opţiune pentru viitoarea lor carieră: unii în domeniul ştiinţelor exacte şi tehnologiei informaţiei, alţii în materia ştiinţelor socio-umane, artă, medicină etc.

Cursuri predate de profesori universitari

În perioada 21 iunie – 2 iulie, atelierele interactive din cadrul proiectului se vor desfăşura în sediile Universităţii din Bucureşti, sub forma de cursuri practice bazate pe metodele ”brainstorming”, “be-active and join-in”, “learning by doing”, “hands-on”. Copiii vor merge la cursuri susţinute de profesori universitari şi vor intra în contact direct cu lumea ştiinţifică şi cu lumea universitară. Cadrele didactice şi specialişti ai domeniului vor folosi un limbaj concomitent riguros şi accesibil, deosebit de atractiv, pornind de la problemele de cunoaştere care îi preocupă pe copii.

Elevii vor fi îndrumaţi de realizatori de radio şi televiziune

Folosind ca metodologie interactivitatea, jocul, experimentul, lucrul în echipă,  copiii vor fi îndrumaţi spre descoperirea aplicării practice a cunoştinţelor dobândite pentru a-şi exprima creativ și interactiv o posibilă opțiune pentru viitoarea lor carieră şi vor înţelege necesitatea finalizării studiilor universitare.
Un element aparte al programului îl reprezintă modulul de comunicare şi jurnalism, susţinut de realizatori de radio, membri ai Uniunii Naţionale a Creatorilor de Emisiuni Radiofonice, cu sprijinul Societăţii Române de Radiodifuziune.

Atelierele se vor desfăşura în Universitatea Bucureşti

La festivitatea de deschidere a cursurilor sunt aşteptaţi circa 100 de copii. După lansare, copiii vor merge în turul de vizitare al Universităţii din Bucureşti, tur ce va cuprinde principalele sedii în care se vor desfăşura atelierele: laboratoarele cu expoziţii de minerale ale Facultăţii de Geografie, laboratoarele de experimente ale Facultăţii de Chimie, Sala de Lectură a Facultăţii de Litere, precum şi Muzeul Universităţii din Bucureşti.

În România, proiectul este realizat de Asociaţia "Universitatea Copiilor România", membră în Reţeaua Internaţională a Universităţilor Copiilor EUCU.NET (European Children’s Universities Network) în parteneriat cu Universitatea din Bucureşti şi cu sprijinul Fundaţiei "Dinu Patriciu".

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite