Continuă demolările la Casa legionarilor din strada Gutenberg

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, la ora prânzului, câţiva muncitori dărâmau dependinţele casei prinţului Gheorghe Cantacuzino – Grănicerul.

Aseară, la ora 22.00, mansarda a fost pusă la pământ. „Până acum a fost o ciorbă. Unii au zis că dărâmă, alţii nu, şi am ajuns aici. Termenul de finalizare este peste 60 de zile”, a spus Nicu Ţiganu, supraveghetorul lucrărilor.

După ce un ordin al prefectului stabilise la 18 iunie încetarea distrugerilor, ieri demolatorii au prezentat un document emis de Prefectul Capitalei, în care se adeverea că lucrările pot continuă în mod legal.

Documentul este emis în ziua de 24 iunie 2010. Mâine, la ora 11.00, Asociaţia „Carpaţii” protestează în faţa Ministerului Culturii, faţă de modul în care s-a instrumentat cazul Gutenberg 3 de către forurile competente ale acestei instituţii.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite