Contestaţiile nu modifică rezultatele de la titularizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gradul de promovabilitate la examenul de titularizare a crescut cu 1,44%, la nivel naţional, după contestaţii.

 Astfel, rezultatele finale arată că promovabilitatea este de 77,40%, faţă de 75,96% săptămâna trecută.  Dintre cele 5.609 de contestaţii depuse au fost acceptate 2.479. Rezultatele finale arată că 508 candidaţi, evaluaţi iniţial cu note sub 5, au obţinut note peste 5, iar alţi 559 de candidaţi, iniţial notaţi sub 7, au obţinut note peste 7. Astfel, 7.874  dintre candidaţi au note sub 5, iar 13.741 au obţinut note între 5 şi 5.99. Candidaţi cu note între 7 şi 9,99  sunt 13.451, iar cu nota maximă sunt 46.

În Capitală, jumătate din contestaţii- aprobate

În Bucureşti, candidaţii care au susţinut săptămâna trecută examenul de titularizare au depus 385 de contestaţii, după corectare fiind aprobate 194. „Toate contestaţiile din Bucureşti au fost corectate în alte judeţe. Avem 645 posturi titularizabile şi 2.918 netitularizabile“, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Marian Banu. Cele mai multe contestaţii au fost la educatoare - 94, la învăţătoare - 30, la engleză - 41. Cea mai mare concurenţă în Capitală s-a înregistrat pentru posturile de profesor de matematică, unde au fost 131 de candidaţi pe un post titularizabil. Şi la limba română, concurenţa a fost de aproape 50 pe un loc.

„E bătaie de joc!“

La discipline precum istorie sau filosofie nu a fost scos la concurs niciun post titularizabil, iar tinerii au candidat doar pentru posturile de suplinitor. „Am fost la examen, am luat 8 şi trebuie să mă mulţumesc cu post de suplinitor. E bătaie de joc!“, a spus una dintre candidatele de la istorie.Judeţul cu cele mai puţine locuri titularizabile, 14, a fost Argeşul. Astăzi a fost ultima zi de repartizare a celor care au obţinut cel puţin nota 7, pe cele 5.728 de posturi titularizabile din ţară. Candidaţii care au obţinut note peste 5 vor fi repartizaţi pe locurile pentru suplinitori.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite