Bucureşti:Centenarul naşterii lui Constantin Noica a fost sărbătorit la Bookfest

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centenarul Constantin Noica (1909 - 1987) a fost sărbătorit, vineri, prin lansarea la Bookfest a volumelor "Despre Noica. Noica inedit" şi "Constantin Noica în arhiva Securităţii", apărute la editura Humanitas.

Printre cei care au luat cuvântul, vorbind despre Constantin Noica, s-au aflat, pe lângă Gabriel Liiceanu, Andrei Cornea, Emil Hurezeanu şi Sorin Lavric.


În opinia lui Gabriel Liiceanu, fost discipol al lui Noica şi unul dintre autorii volumului “Despre Noica. Noica inedit", fiecare autor spune ceva esenţial despre filosoful şi omul Noica, dar, “într-un fel, toţi spun acelaşi lucru”.

Relativ la volumul "Constantin Noica în arhivele Securităţii", Gabriel Liiceanu a spus că s-a cutremurat, atunci când l-a citit.

Liiceanu a mai menţionat şi că maestrul său “şi-a pus amprenta pe cultura română”.

Lansarea celor două volume despre Noica nu a fost lipsită nici de aluziile la "binomul" tinichigii-filosofi, lansat de preşedintele Traian Băsescu în urmă cu câteva zile.
 
Andrei Cornea a încercat să ofere o interpretare a afirmaţiilor preşedintelui, abordând două puncte de vedere.

“În sistemul lui Noica, adevărul nu poate contrazice exactitatea, dar exactitatea poate contrazice adevărul, astfel încât afirmaţia şefului statului este una exactă, deoarece sunt în România foarte mulţi absovenţi de ştiinţe umaniste care nu pot fi integraţi în meserie.

În alt sistem, dacă filosof înseamnă cel care duce “lucrurile mai departe”, iar cel care rămâne pe loc este "tinichigiul", atunci România are prea mulţi tinichigii şi prea puţini filosofi”, şi-a încheiat Andrei Cornea demonstraţia.

Sorin Lavric, singurul vorbitor de la lansare care nu l-a cunoscut personal pe Constantin Noica, a spus că a simţit, ca student la filosofie şi, mai târziu, ca om care îl studia pe marele filosof, o distanţă între Noica filosoful şi Noica simbolul, diferenţa dintre aceste două elemente fiind ştearsă de " Jurnalul de la Păltiniş", scris de Gabriel Liiceanu.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite