Bucureşti: Concursul „Unde călcăm pe iarbă“ nu are participanţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mâine se încheie o competiţie la care nu s-a înscris nimeni. Copiii au fost invitaţi de Primăria Capitalei să se întreacă în desenarea de indicatoare care să permită călcatul ierbii. După ce, iniţial, a fost interzisă staţionarea pe iarba din parcuri, în grupuri mai mari de cinci persoane, copiii sunt provocaţi acum să deseneze un indicator pentru locurile în care este permisă şederea pe spaţiul verde.

Ulterior, Primăria Capitalei a lansat pentru tinerii cu vârste cuprinse între 8 şi 18 ani un concurs care să stabilească un indicator al locurilor în care este permisă staţionarea pe iarbă. Cel care va câştiga concursul intitulat „Unde călcăm pe iarbă” va fi premiat cu o bicicletă.

 Cum însă este perioada vacanţei, reprezentanţii primăriei au decis să lanseze concursul în rândul elevilor aflaţi în tabere. „Şcolile sunt închise, aşa că ne-am gândit să trimitem creioane colorate şi materialele necesare în taberele de la munte. Până acum nu am primit niciun desen, dar concursul se încheie mâine”, a declarat, pentru „Adevărul de Seară“, Monica Nazare, inspector la Direcţia pentru Protecţia Mediului din Primăria Capitalei.

„Oprescu aberează”
În urmă cu două luni, Municipalitatea a lansat în dezbatere publică un proiect care interzicea staţionarea pe iarbă a grupurilor mai mari de cinci persoane. Astfel, cei care vor merge la picnic sau vor practica sporturi în grupuri mai mari de cinci persoane ar putea fi amendaţi între 350 şi 1.000 de lei. „Este o aberaţie”, „Angajează oameni să ne numere”, „Pe cine va amenda din grup?” sunt câteva dintre reacţiile locuitorilor Capitalei faţă de intenţia primarului general. „Cum vine asta: ori stă toată lumea pe iarbă, ori nu stă nimeni.

Dacă aş avea şase copii şi am merge în parc, ce aş face cu unul dintre ei?“, a spus Maria Chiriac, o bucureşteancă în vârstă de 52 de ani. O părere asemănătătoare are şi Bianca, o tânără în vârstă de 26 de ani. „După ce că suntem în criză, ei ce fac, angajează oameni să ne numere? Să-mi spună cei din primărie cum îşi dau seama din ce grup face parte fiecare persoană? Măcar dacă puneau o cifră pară, pentru că noi ieşim în cupluri. Aşa, mai bine o lăsăm baltă şi stăm acasă“, a explicat Bianca. 

În Consiliu, la sfârşitul lunii
Asediaţi de critici, iniţiatorii proiectului au decis să-l modifice. „Vom renunţa la condiţionarea numerică, deci va dispărea cifra 5 din conţinutul articolului”, promite Nazare, precizând că intenţia a fost să se interzică practicarea de jocuri sportive pe spaţiile verzi. „Dacă vin cinci adolescenţi şi joacă fotbal pe iarbă, cu siguranţă cei care vin în parc nu mai au parte de linişte.

De asemenea, am văzut oameni care calcă nu doar pe iarbă, dar şi pe flori”, mai spune Nazare. Proiectul va intra în discuţia Consiliului General al Municipiului Bucureşti la sfârşitul lunii, iar la mijlocul lunii septembrie el ar putea fi pus în practică.

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite