Bucureşti: Comisia de urbanism a lui Oprescu declară legală o construcţie neautorizată
0Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) urmează să voteze, mâine, pentru intrarea în legalitate a unui imobil de birouri de şapte etaje şi 30 metri înălţime din cartierul Primăverii, clădire ridicată fără respectarea autorizaţiei de construcţie, dar care are avizul comisiei de urbanism numită de primarul Sorin Oprescu.
Firma GKS Special Advertising a primit sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea autorizaţiei de construcţie din 2004, dar edilii au preferat să-i permită intrarea în legalitatea, doar pe baza planului de urbanism general, relatează NewsIn.
Construcţia este de 30 metri, într-o zonă în care planul urbanistic general permite clădiri de 13 metri, iar coeficientul de utilizare al terenului ( raportul între suprafaţa totală desfăşurata a imobilului şi suprafaţa totală a terenului) este de 4,9, mult mai mare decât cel maxim prevăzut în PUG de 2,5.
Firma GKS Special Advertising are un capital social de 200 lei aparţine cetăţeanului american Jean Marco Capitana şi are ca obiect principal de activitate editarea jocurilor pe calculator. În 2008, la o cifră de afaceri de 893.688 lei, firma a avut pierderi de 1,130,226 lei, iar datoriile acumulate se ridicau la 7.643.409 lei.