Colecţie de primăvară cu tei, salcâmi şi corcoduşi, în Parcul Tei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de pomi au fost plantaţi într-o singură zi, într-unul din locurile preferate ale bucureştenilor: Parcul Tei. Mai multe personaje din elita Capitalei membri ai clubului "Rotary" Bucureşti -

Zeci de pomi au fost plantaţi într-o singură zi, într-unul din locurile preferate ale bucureştenilor: Parcul Tei. Mai multe personaje din elita Capitalei membri ai clubului "Rotary" Bucureşti - au pus mâna pe lopată şi, împreună cu primarul sectorului 2, Neculai Onţanu, au plantat salcâmi, tei şi corcoduşi, în cadrul unui program de educaţie ecologică organizat de primărie. Alături de edilul sectorului 2 au fost o serie de membri ai clubului, în frunte cu preşedintele acestuia, Paul Popescu, şi ataşatul comercial al Ambasadei Bulgariei la Bucureşti, Gheorghi Panaiotov. Timp de o oră, cu lopata şi găleata în mână, pământul din jurul pomilor a fost spart şi udat. Materialul dendrologic format din magnolii, tei, salcâmi, corcoduşi - a fost achiziţionat cu ajutorul fondurilor strânse de la membrii clubului care doresc astfel să se implice în amenajarea parcului din cartierul Tei, locul unde mii de bucureşteni vin zilnic pentru a se recrea şi a petrece timpul liber. Chiar şi câţiva copii veniţi în parc cu bunicii s-au implicat, iar pomii le vor purta numele. Magnoliile au primit numele fetelor: Ilinca şi Liliana, iar salcâmii japonezi - pe cel al băieţilor: Andrei şi Emilian. Primăria vrea să îmbogăţească parcurile cu mai bine de o sută de arbori.

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite