Clujul, al patrulea mare oraş al României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conform datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), la 1 ianuarie 2010 populaţia României era de 21,5 milioane de locuitori, în timp ce în municipiul Cluj-Napoca avea 307.200 de locuitori.

Potrivit statisticii, municipiul Cluj-Napoca se află pe poziţia a patra în ceea ce priveşte numărul de locuitori, fiind depăşit de municipiul Bucureşti, Timişoara şi Iaşi.

România ocupă locul şapte în cadrul Uniunii Europene, după Germania, Franţa, Regatul Unit, Italia, Spania, Polonia.
Populaţia tânără (0-14 ani) reprezenta 15,2 la sută din totalul populaţiei, populaţia adultă 69,9 la sută, iar cea vârstnică (65 ani şi peste) 14,9 procente.
La 1 ianuarie 2010 vârsta medie a populaţiei României a fost de 39,6 ani (38,1 ani la populaţia masculină şi 41,0 ani la cea feminină).

Populaţia rurală, îmbătrânită
Populaţia rurală, mai îmbătrânită, are o vârstă medie de 40,2 ani, mai mare cu 1,1 ani decât cea urbană, informează INS.
În mediul urban locuiau 11.819.000 de persoane, reprezentând peste jumătate din populaţia ţării (55,1 la sută).
Din cele 320 de municipii şi oraşe, 86,3 la sută aveau o populaţie sub 50.000 de locuitori (33,3 la sută din populaţia urbană). Populaţia oraşelor mari cu peste 100.000 de locuitori, deşi în scădere, reprezintă 54,3 la sută din populaţia urbană.

În Bucureşti trăiesc 9% dintre locuitorii ţării
Municipiul Bucureşti (1.944.000 de locuitori) deţinea 16,4 la sută din populaţia urbană şi nouă procente din populaţia ţării. Cel mai mic municipiu este Beiuş (judeţul Bihor) cu 11.141 de locuitori.
Oraşele mari (cu peste 100.000 de locuitori) deţin 30 la sută din populaţia ţării şi 54,3 procente din populaţia urbană.
Primele zece oraşe (municipii), cu cel mai mare număr de locuitori, au fost Bucureşti (1.944.500 de locuitori), Timişoara (311.400 de locuitori), Iaşi (308.700 de locuitori), Cluj (307.200 de locuitori), Constanţa (302.000 de locuitori), Craiova (299.600 de locuitor), Galaţi (290.500 de locuitori), Braşov (278.000 de locuitori), Ploieşti (228.000 de locuitori) şi Brăila (211.200 de locuitori).
În mediul rural locuiau 9.644.000 de persoane, reprezentând 44,9 la sută din populaţia ţării. Mărimea medie a unei comune a fost de 3.381 de locuitori.
Comuna cea mai mare era Holboca (judeţul Iaşi) cu 13.087 de locuitori şi cea mai mică Brebu-Nou (judeţul Caraş-Severin) cu 101 locuitori, potrivit sursei citate.


București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite