Bucureşti: „La revoluţie stăteam ascunsă în subsolul Clubului Dinamo”

Căsătorită de peste zece ani cu un iranian,  Dobriţa Alian, fostă campioană naţională la caiac retrăieşte alături de compatrioţii soţului, Revoluţia din 1989. La vremea aceea, gălăţeanca Dobriţa avea doar 15 ani şi era sportivă la Clubul Dinamo din Bucureşti. Amintirile acelor zile de decembrie i-au marcat viaţa şi îi dau fiori de fiecare dată când vine vorba despre Revoluţie.

Emoţiile o copleşesc pe româncă atunci când vine vorba de vărsare de sânge. Privind la televizor ştirile şi imaginile din Teheran o trec fiorii pentru că îşi aminteşte cum i-au trecut gloanţele pe lângă ureche în timpul Revoluţiei din Bucureşti din 1989.

Citeşte şi: 

Bucureşti: „Oamenii sunt sătui de dictatură religioasă“ (FOTOGALERIE)

„Am participat şi la Revoluţia noastră şi mă trec fiori când mă gândesc la sutele de tineri care mor în Iran, nevinovaţi”, povesteşte Dobriţa. Acum are 35 de ani şi îşi creşte cei doi copii în cultura celor două naţiuni.

Televizorul, lentila revoluţiei

Soţul Dobriţei urmăreşte zi de zi ştirile din Teheran fiind frământat de soarta celor care mor acolo pentru a avea o viaţă normală. „La noi în casă televizorul arată doar imagini cu morţi, doar ştiri triste. Niciodată nu a fost aşa. Soţul meu este foarte tulburat”, adaugă femeia.

Românca resimte drama iranienilor prin prisma amintirilor sale din timpul Revoluţiei din 1989. Îşi aminteşte cum îi vâjâiau gloanţele pe lângă urechi şi cum îi i se făcea inima cât un purice la fiecare foc de armă pe care îl auzea. „Îmi este foarte greu să retrăiesc acele momente, a fost infiorător şi tocmai de aceea îi înţeleg pe cei din Iran acum. La noi vărsarea de sânge a fost cu folos, să sperăm că şi la ei va fi”, a mărturisit ea.

„De la Dinamo am plecat în urma tancurilor”

La Revoluţie Dobriţa avea doar 15 ani şi era sportivă de performanţă la Clubul Dinamo din Capitală. „În primele seri ne-am adăpostit în subsolul clubului pentru că se trăgea de pe blocuri. Apoi, la câteva zile, când am plecat acasă, la Galaţi,  stăteam pe lângă gura de metrou de la Gara de Nord, pentru că încă se mai trăgea. De la Dinamo am plecat în urma tancurilor“, a povestit Dobriţa Alian. La aproape 20 de ani de la evenimentele din decembrie ’89, femeia, soţie de iranian, retrăieşte alături de poporul iranian dorinţa de liberatate dar şi teama care a stăpânit-o în subsolul clubului Dinamo.

El veteran de război, ea veterană de revoluţie

Campioană naţională la vremea aceea, Dobriţa Alian s-a confruntat mediat după căderea regimului comunist cu  refuzul clubului de a le mai susţine material eforturile sportivilor.
„După ce a căzut Ceauşescu antrenoarea ne-a spus foarte clar că ei nu mai au bani şi dacă vrem să mai continuăm să ne finanţăm singuri“, a mai subliniat Dobriţa Alian.
Îi este greu să vorbească despre acele zile, chiar şi acum după două decenii, iar cuvintele şi poveştile în sine se lasă spuse aproape fără voia ei. De îndată ce îşi dă seama că îi tremură vocea revine la gândurile bune pentru neamurile iraniene. "Soţul meu are rude în alt oraş decât Teheranul. Ei nu ştiu nimic din ceea ce se petrece în Capitală. Le mai spunem noi de aici, însă comunicăm destul de greu".

Cel care i-a fost alături în ultimii ani, soţul său a luptat şapte ani în războiul din Iran. „Acum, când citim presa de atunci şi cărţile de istorie care s-au scris soţul meu îşi aminteşte de anii pe care şi-a petrecut pe front alături dde fraţii săi”, a mărturisit ea. „El este veteran de război, iar eu veterană de revoluţie”.

Acum câteva zile Dobriţa Alian a venit împreună cu soţul său, şi alţi câteva zeci de iranieni din Bucureşti, la Ambasada Iranului să aprindă câteva lumânări în memoria celor care sunt ucişi pe nedrept la Teheran. „vrem să-şi recapete libertatea şi dreptul lor la puţină dreptate!“