Cititorii cărţilor „Adevărul“ au cucerit metroul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În campania „Lecturi urbane“, 100 de voluntari au împărţit sute de volume călătorilor grăbiţi. Ieri-seară, metroul a fost plin de călători care, în loc să bârfească unul cu celălalt sau să stea pe scaune adânciţi în propriile gânduri, citeau cu atenţie câte o carte.

 „Miracolul“ a fost posibil datorită unei noi iniţiative din ciclul „Lecturi urbane“ (un proiect de implicare socială ce are drept obiectiv principal încurajarea lecturii în spaţiile publice), la care Adevărul Holding s-a raliat drept partener. La acţiunea de aseară au participat aproximativ 100 de tineri voluntari.

Divizia de Carte a trustului Adevărul Holding a contribuit printr-o donaţie generoasă de 100 de volume din colecţia cunoscută de public drept „Cartea Verde“. Călătorii aflaţi la ora 19.00 pe peronul staţiei Piaţa Unirii 1 – punctul de „adunare“ al voluntarilor – s-au îmbulzit asupra cărţilor cu coperţi verzi încă din momentul în care ele au fost scoase din genţile de transport. Alături de cărţile „Adevărul“, multe cărţi vechi, din perioada comunistă, donate de cetăţeni inimoşi. Din mormanul de cărţi, Ella Zegrean, studentă în anul II la Psihologie, a ales „Ben Hur“, aflată în oferta „Adevărul“ alături de multe alte titluri.

„Îmi place să citesc, în general îmi cumpăr cărţile din anticariate, dar mă bucură şi volumele noi, elegante, cum este acesta. Citesc romane istorice, dar şi romane de dragoste, cum ar fi «Lorelei», de Ionel Teodoreanu“, explică tânăra.

Are vreo preferinţă, între romanele istorice şi cele de dragoste? Nu pot să le compar. Romanele istorice le citesc pentru partea documentară, pentru informaţiile pe care le primesc într-un mod atractiv, iar cele de dragoste îmi bucură sufletul“, răspunde emoţionată studenta la psihologie, răsfoind cartea primită şi făcând astfel şi mai atrăgător, pentru cei aflaţi în preajmă, actul simplu, dar nobil al lecturii.

Lectura ca exemplu
Cei 100 de voluntari au mers apoi cu garnitura de metrou până la Dristor, terminând de împărţit cărţile aduse şi citind apoi din cele aflate în propriile buzunare. Treptat, vagoanele de metrou au oferit o privelişte inedită: aproape toţi călătorii citeau sau răsfoiau cărţile primite. „Nici nu vă închipuiţi ce efect poate produce un astfel de gest. Odată, o femeie ne-a răspuns cu aceste cuvinte: «ce bine, n-am mai citit de la puşcărie», lucru care ne-a emoţionat foarte tare“, povesteşte Dan Dumitrescu, unul dintre coordonatorii grupului. ;

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite