Cinci traficanţi de droguri aduse din Bulgaria, arestaţi preventiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci persoane din Bucureşti au fost arestate preventiv şi alte şase sunt cercetate pentru trafic de droguri pe relaţia Bulgaria- România.

Reţeaua de traficanţi de droguri a fost destructurată de poliţiştii de la crimă organizată Serviciul Antidrog, potrivit unui comunicat al Poliţiei Române. Gruparea, formată din 11 bucureşteni, cu vârste cuprinse între 27 şi 67 de ani, este suspectată că introducea în ţară şi vindea heroină în Bucureşti.

Poliţiştii antidrog şi cei ai Brigăzii Speciale de Intervenţii a Jandarmeriei, în baza autorizaţiilor Tribunalului Bucureşti, au făcut nouă percheziţii în Bucureşti, la locuinţele membrilor grupării.

În urma percheziţiilor poliţiştii au descoperit şi confiscat aproximativ două kilograme de heroină, un pistol cu glonţ Toraki, deţinut ilegal, două cărţi de identitate falsificate, 4.400 de euro despre care se deţin date că provin din traficul de droguri şi materiale folosite la porţionarea, ambalarea şi consumul drogurilor.

 Poliţiştii antidrog continuă investigaţiile pentru identificarea şi tragerea la răspundere a tuturor membrilor reţelei.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite