Cinci ţări, reprezentate pe o singură stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe Strada Franceză din Centrul Istoric al Capitalei funcţionează cinci localuri cu specific diferit. Restaurantele turcesc, italian, irlandez, libanez şi unguresc sunt căutate pentru ce au mai bun în bucătărie.

Italienii sunt neîntrecuţi în prepararea pastelor, ungurii excelează la prepararea cărnii de porc, libanezii garantează că nu e nimic mai bun decât humusul lor, irlandezii îţi toarnă bere pe gât până faci poc, iar turcii au dat fumatului un cu totul alt sens, inventând narghileaua.

Cei care vor să se simtă ca un paşă, nu trebuie să meargă până în Turcia. E suficient să meargă în Centrul Istoric, pe Strada Franceză, unde s-a deschis, în această vară, un local care te surprinde cu varietatea produselor specifice acestei ţări. la „Divan“, o ciorbă de linte costă aici 10 lei, un chebap Adama, 29 de lei, iar preţul unei narghilele variază între 24 şi 48 de lei.

Cea mai năstruşnică invenţie a lor e narghileaua pe bază de raki (o băutură spirtoasă tradiţională). Dacă trageţi din ea zece minute, nu-ţi mai trebuie alcool ca să fii binedispus. La bistroul italian Jaya Maison o porţie de Spaghetti Carbonara costă 19 lei, iar de Lasagna al Forno, 22 de lei.

Porc fără colesterol la restaurantul unguresc

Şi specialităţile restaurantului libanez Unique Bistro sunt foarte apreciate de bucureşteni, Humusul cu carne fiind printre cele mai dorite mai cerute specialităţi.Pub-ul irlandez O'Hara este celebru pentru sortimentele de bere, celebra băutură costând aici între 7 şi 13 lei.

Dacă treceţi aveţi drum prin Centrul Vechi nu puteţi rata preparatele restaurantului unguresc „St. George“. Un platou rece costă 44 de lei, iar un cotlet de Mangaliţă, adică de porc fără colesterol, costă 53 de lei.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite